17
Barbara Palvin este noul „înger“ Victoria's Secret
Barbara Palvin a devenit oficial "înger" Victoria's Secret, titlu acordat de celebrul brand de lenjerie intimă numai modelelor de top cu care colaborează.
Modelul din Ungaria, în vârstă de 25 de ani, a anunțat marea veste pe pagina sa Instagram, printr-un filmuleț realizat de Victoria's Secret. Video-ul a fost vizualizat în mai puțin de 24 de ore de peste 3,8 milioane de ori. Fanii s-au grăbit să o felicite pe frumoasa unguroaică cu ochii albaștri și părul șaten.
"Vă mulțumesc că ați crezut în mine", a scris Barbara în mesajul care însoțește filmulețul. "Au fost vremuri când am lăsat propriile mele gânduri să mă tragă înapoi și a fost dificil să urc și să le las în urmă, dar familia, echipa mea, Ed și toți cei de la VS (n.r. Victoria's Secret) au fost întotdeauna alături de mine și m-au susținut. Sunt mândră să reprezint Ungaria și, cel mai important, pe voi toți cei care faceți parte din acest nou capitol al vieții mele
", a mai spus Barbara.
Aceasta a adăugat că este mândră să fie primul model din Ungaria care devine înger Victoria's Secret.
Deși are 25 de ani, Barbarba Palvin are o experiență bogată în ceea ce privește defilările pe podiumurile de prezentare și ședințele foto. Și-a început cariera de model la vârsta de 13 ani, când a fost descoperită pe stradă, în țara sa natală. De-a lungul anilor a defilat pentru branduri de top precum Chanel, Armani sau Miu Miu, iar de câțiva ani este imaginea brandului de cosmetice L'Oreal, alături de alte celebrități.
A apărut în numeroase publicații, inclusiv pe coperta celebrei reviste Sports Illustrated, în 2016. În 2012 și 2018 a defilat în cadrul Victoria's Secret Fashion Show, iar desemnarea sa drept "înger" a fost anticipată și așteptată cu nerăbdare de fanii săi.
Foto: Hepta