Alexandru Ciucu si-a lansat colectia, “Toys & Tales 2016”
Modă · Stiri / 12.02.2016

Designerul vestimentar a prezentat noile piese vestimentare într-un mod inedit, sub forma unei expoziții, completată de o demonstrație de măiestrie în confecționarea unui costum.

Alexandru Ciucu i-a croit lui Helmuth Duckadam patru costume cu ocazia aniversării a 30 de ani de când echipa de fotbal Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Designerul vestimentar i-a croit costumul renumitului portar, alături de echipa de croitori de la Atelierul său de Înaltă Croitorie, chiar în timpul evenimentului de lansare a noii sale colecții, “Toys & Tales 2016”, în fața celor peste 300 de invitați de seamă.  Cele patru costume i-au fost oferite lui Helmuth Duckadam, simbolic, câte unul pentru fiecare din cele patru penalty-uri apărate în prelungirile meciului de la Sevilla din 1986.



La evenimentul de lansare a noii colecții, desfășurat în Sala Le Diplomate din incinta Athenee Palace Hilton București, au participat invitați de seamă, printre care ASR Principesa Maria a României, Anghel Iordănescu, Virgil Ianțu, Gabriel Cotabiță, arbitrul Ion Crăciunescu si Ambasadorul Israelului – Dna Tamar Samash.  Noua colecție, “Toys & Tales 2016”, include, în linia masculină, costume business, leisure și de ceremonie, iar vedeta colecției, este vesta pe care designerul a reușit sa o integreze cromatic într-o manieră de excepție în toate ținutele colecției.  

Vesta este principala componentă vestimentară a acestei colecții. O veți regăsi, ca niciodată până acum, în toate ținutele, indiferent dacă sunt casual, business sau ceremonie. Din punct de vedere cromatic, am reușit să le integrez de fiecare dată cu succes, indiferent dacă sunt purtate cu sau fără sacou. Am folosit culori tari - oranj, roz intens, albastru și verde brotac pentru ținutele de relax, iar pentru business am optat pentru albastru-bleumarin, maro închis sau gri, în carouri mari sau dungi. Zona de ceremonie rămâne în cea mai mare parte între gri închis, argintiu și negru, chiar dacă veți găsi și câteva propuneri de bleumarin, mov intens sau verde forest în sacourile de catifea. Ca materiale am ales in și bumbac pentru relax și diferite combinații de lână S'160 cu mohair sau mătase pentru ținutele business. La ceremonie am folosit mătase, lână cu mătase și catifea de bumbac

”, declară Alexandru Ciucu.

În ceea ce privește linia de damă “Toys & Tales 2016”, Alexandru Ciucu s-a orientat către segmentul business premium.  "Pentru moment am avut în vedere ținuta office pentru zi și cea de cocktail pentru seară. În prima abordare veți găsi ca elemente vestimentare fusta cu sacou sau bluza, iar în a doua veți observa ca și leitmotiv rochia gogoșar în diferite interpretări. Am folosit preponderent mătase naturală dar și țesături din fibre tehnologice. Mă orientez prin colecțiile mele de damă către femeia business, femeia de carieră care își petrece mult timp în acest mediu, fie în timpul zilei la birou, fie seara la un eveniment sau o întâlnire de afaceri. Cred că astfel de femei au puțin timp disponibil, de aceea vin în întâmpinarea lor, invitându-le în atelierul meu să își aleagă sau să creăm împreună modelul la care visează și pe care îl vom croi pe silueta lor

”, explică designerul.

Numele colecției, „Toys & Tales 2016”, a fost ales de Alexandru Ciucu astfel: „Toys, adică jucării... se spune că bărbații rămân copii iar, de-a lungul anilor, schimbă doar valoarea jucăriilor. Anul acesta am pregătit o colecție cu jucării vestimentare pentru cei mai răsfățați "copii". Tales, adică "poveștile" pe care le-am creat sunt dedicate doamnelor pentru că se spune că femeile se îndrăgostesc "cu urechile", din modul în care li se spun cuvintele. Iar eu, cred, sunt un bun povestitor”, spune designerul.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro