Nicoleta Chirica, designer şi fondator Iutta
3. Poartă elementele de inspiraţie folclorică în mod firesc
Naturaleţea este secretul unei ţinute reuşite. Atunci când piesele alese se armonizează frumos, ele pot crea împreună o poveste. Elementele vestimentare de inspiraţie tradiţională sau motivele lor specifice pot fi introduse în ţinute într-un mod firesc, devenind parte din look-ul de zi cu zi.
4. Fii mereu pregatită să le spui povestea
Piesele vestimentare şi accesoriile inspirate de cultura tradiţionala vor fi mereu nu doar o încantare a privirii, ci şi un mod de a spune o poveste în care tu eşti personajul principal. Ea poate fi dusă mai departe şi împărtăşită tuturor celor dragi şi nu numai.
”Este foarte important ca în spatele fiecărei creaţii să existe o poveste. Acest lucru se întâmplă şi în atelierul nostru, unde se cos astfel de poveşti despre tradiţii şi valori pe genţi şi accesorii din piele, iar prin ele autenticul este transpus în contemporan. Elementele de inspiraţie folclorică transmit o stare, vorbesc de la sine şi însufleţesc orice ţinută”, spune Nicoleta.
5. Alege produse create de designeri autohtoni
Autenticitatea este cea care face diferenţa între produsele semnate de designeri şi cele create în masă de marii retaileri ai modei. Creaţiile autohtone sunt mai mult decât simple accesorii sau obiecte vestimentare. Realizate manual, cu o finisare atentă şi accent pe detalii, ele devin o marcă a culturii noastre, o moştenire de preţ pentru fiecare generaţie şi o dovadă a faptului că pasiunea naşte frumos.