Andreea Paleologu, owner House of Freya
8. De unde ţi-a venit ideea cu House of Freya? Cum ai început acest bussiness?
Totul a pornit din pasiune. Din pasiune pentru frumos, artă, din pasiune pentru starea de bine a femeilor care este inclusiv generată de hainele pe care le purtăm, de felul în care arătăm. Iniţial eram “consilierul” prietenelor mele când îşi alegeau ţinutele pentru un eveniment sau când îşi doreau o schimbare de look sau chiar la shopping. Reacţiile erau pozitive, eram absolut încântată când vedeam sclipirea din ochii lor, se simţeau cu adevărat frumoase chiar şi când încercau ceva nou… şi nu e tocmai simplu să convingi un om să facă o schimbare. Astfel, am trecut de la plăcere la muncă, una plăcută şi cu multe satisfacţii, de altfel.
9. Care este stilul tău şi ce nu-ţi lipseşte niciodată din poşetă?
Pot spune că sunt o persoană imprevizibilă inclusiv în alegerea ţinutelor. Încerc să mă îmbrac potrivit ocaziei şi stării mele de spirit. Pot trece de la ţinute lejere, casual, cu pantaloni cu turul lăsat şi jachetă din piele la rochii midi din material fluid. Dar stilul apropiat sufletului meu este cel retro, elegant. Nu-mi lipseşte niciodată din poşetă cardul.
10. Care sunt piesele tale de rezistenţă de care nu te poţi lipsi?
Rujul roşu, pantofii stiletto, bijuteriile şi bluzele / rochiile midi/ fustele ... aş adăuga şi o jachetă sau geacă.