Modă: Cum să te îmbraci elegant şi sexy dacă eşti o femeie cu forme
Stil / De Alina Gavrilă, 10.11.2012
Femeile cu forme se plâng mereu că le este foarte greu să-şi găsească nişte haine care să le vină bine şi care să le avantajeze. Tocmai de aceea, de foarte multe ori renunţă să mai fie preocupate de ţinutele pe care le poartă. Lucru total greşit! Dacă eşti o femeie voluptoasă nu înseamnă că nu poţi fi foarte sexy. Priveşte-le pe Kim Kardashian, Adele sau Jennifer Lopez. Sunt femei cu forme foarte generoase care, cu ajutorul unor mici trucuri, arată foarte bine.

Un prim pas pe care trebuie să-l faci este să te uiţi în oglindă şi să stabileşti ce parte a corpului tău trebuie scoasă în evidenţă şi care trebuie mascată. După ce ai stabilit ce-ţi place la tine, este momentul să-ţi gândeşti toate ţinutele astfel încât să valorifici această zonă.

De exemplu, dacă ai un bust generos şi nişte şolduri prea mari, te vei îmbrăca astfel încât să-ţi maschezi şoldurile (cu o pereche de pantaloni sau o fustă de culoare închisă) şi o bluză sau o cămaşă decoltată în culorii vii sau cu imprimeuri (ceva care să atragă privirile în partea de sus a corpului). De asemenea, un colier interesant pe care îl porţi la gât, te av ajuta să distragi atenţia de la şolduri. 

Un alt truc care dă mereu rezultate este să-ţi marchezi talia cu o curea. Fie că alegi o rochie cu o croială care îţi marchează talia, fie porţi o fustă pe care să o accesorizezi cu o curea, o talie marcată te va face să araăţi bine.

Accesoriile sunt şi ele un aliat important. Să nu uiţi niciodată că atunci când porţi accesorii, acestea se văd primele. Aşa că, nu purta inele mari dacă consideri că ai degete prea groase. Mai bine alege nişte cercei candelabru sau un colier.

Nu purta haine foarte strâmte, în ideea că-ţi vor ascude formele, dar nici haine prea largi. Nu te vor avantaja. Poartă haine pe mărimea ta, dar nu alege niciodată pliseuri sau alte haine care dau volum.

Dacă vrei să porţi fuste deasupra genunchiului un aliat foarte bun îţi este dresul gros, mat, negru. Îţi va subţia picioarele şi te va face să pari mai înaltă. De asemenea, tocurile sunt şi ele foarte importante. Cu ajutorul lor vei câştiga în înălţime şi vei mai pierde în greutate. Însă, alege nişte tocuri care să ţi se potrivească. Unele prea înalte te vor face să pari chinuită.

Nu uita că imprimeurile şi culoriile vii sunt primele care se observă. Aşa că, poartă-le doar dacă vrei ca acea parte a corpului tău să se vadă. Nu ai voie să porţi dungi orizontale, niciodată. Ele te vor face şi mai lată. Poţi purta dungi verticale, te vor înălţa.

Nu ar trebuie să-ţi lipsească din garderobă o pereche de jeanşi evazaţi. Se potrivesc perfect cu o pereche de pantofi cu platformă. Ideal este ca pantalonul să acopere platforma. Cu acest mic truc îţi vei face piciare mai lungi.



  • KATY, vineri, 07.06.2013 14:44
    EROARE

    Asa este , cum zic doamnele de mai sus , vrem sa vedem si fete cu forme in reviste , nu doar bete .... o femeie trebuie sa aiba forme nu doar piele si os . nu imi plaaaace

  • Maria, joi, 10.01.2013 17:41
    .

    Hei mamaie aia cu 40 de ani ...la 40 de ani nu ar trebui sa ai stilu` tau? ..

  • gabyoo, vineri, 30.11.2012 17:27
    imi plac!!!!!

    Sunt f.doar ca femeile plinute sunt complexate de cum arata si niciii cu un pistol la cap nu le potii inbraca asa!!!!!!!

  • mimi, vineri, 16.11.2012 08:22
    Noi nu mai suntem femei?

    schimbati titlul articolului . Pe lume sunt numai fete tinere si slabe ?. Cele trecute de 40 ani ce fac ? Si ce , aveti ochelari de cal ? Astea sunt fete plinute ? Deformatilor !!!!!!

  • claudia, joi, 15.11.2012 21:42
    moda la plinute

    pai ar fi trebuit sa aratati niste femei de 40-45 de ani la 80-85 de gk. si asta zic eu plinute ,nu fete de 20 de ani de 55 de gk..

  • Alina, miercuri, 14.11.2012 19:59
    Relativ

    Intr-adevar nu poti spune ca exista un etalon pentru toate femeile plinute. Daca multora dintre ele nu le sta bine cu colanti e posibil sa existe cateva femei pe care colantii sa le armonizeze formele. De asemenea am gasit intr-un articol si alte sfaturi pentru femeile plinute dar de data asta referitoare la cum sa ne alegem rochiile de seara: http://www.haineonlinetari.com/rochii-de-seara-ieftine-si-elegante

  • ana prisecaru, luni, 12.11.2012 10:28
    constatare

    nici nu gasesti haine pt. forme mai pline .elegante xxl pe la branduri care imbraca numai ,cuierasele' lui bote este o mare problema sa -ti gasesti haine xxl in buc. indiferent unde intri toate se opresc la 48 cel mai bun caz in general la 42 majoritatea asa ca iesi dezamagita si cauti undeva la nemti ac. marimi care se adreseaza ac. forme mare pacat pt. ca daca te uiti in jur vezi forme pline la varste din ce in ce mai tinere

  • Alle!;;), duminică, 11.11.2012 21:21
    Femeile cu forme, cele mai frumoase! ^_^

    Femeile cu forme sunt femeile cu adevarat frumoase pentru ca acestea au o feminitate accentuata. Imi pare rau ca femeile mai plinute nu sunt la fel de apreciate si ca li-se da mai multa atentie celor ''piele si os''. Un exemplu de femeie grasuta, dar cu un talent incontestabil este Adele. Ar mai fi si Monica Anghel, Ozana Barabancea si multe altele. Cat despre articol, oarecum slabut. Asteptam ceva mai mult.

  • Miha, duminică, 11.11.2012 08:02
    ??

    care forme pline? cum sa te imbraci in asa hal daca intr-adevar ai niste forme rubensiene?? daca as purta asa ceva cu siguranta as arata tripla. colanti penru picioare dolofane...gluma proasta. prost articol.

  • MONA, sâmbătă, 10.11.2012 08:43
    moda

    unde sunt formele mai pline???sunt date intradevar de modelele de haine.o persoana grasa nu se imbraca asa niciodata.numai liniile drepte mascheaza formele pline.voi le accentuati.mai documentati-va.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro