Moda: 15 ţinute purtate de vedete pe care le poţi îmbrăca la petreceri
Stil / 22.06.2013

Vara este anotimpul nunţilor. Şi cum la o nuntă nu te poţi duce îmbrăcată într-o ţinută de zi, ai nevoie de o rochie elegantă de seară. Dacă eşti invitată în aceast sezon la un astfel de eveniment şi nu ştii cu ce să te îmbraci, am pentru tine câteva idei inspirate de vedete.

 

Tot mai multe vedete de la noi au început să îmbrace la evenimentele mondene rochii semnate de designeri români. De aceea, m-am gândit să-ţi arăt câteva modele pe care ai putea să le porţi şi tu la petrecerile la care eşti invitată. Sunt elegante, sexy, perfecte pentru o apariţie "wow!". Alege şi tu o rochie lungă, fluidă, în culori puternice, cu care sigur nu vei trece neobservată. De asemenea, dantela este un material perfect pentru o rochie de seară.Şi fie că alegi o dantelă neagră, clasică, fie că optezi pentru una colorată, rochia ta va atrage toate privirile.

Dacă vrei să atragi toate privirile, poţi să îmbraci o rochie până la genunchi, paietată, aşa cum a ales Laura Cosoi (creaţia lui Stephan Pelger). Însă, mare atenţie: o astfel de rochie poate face foarte multe victime! Dacă o astfel de rochie ţi se pare prea mult pentru tine, alege o rochie lejeră, din mătase, aşa cum au făcut Geanina Ilieş, Crina Semciuc sau Raluca Lăzăruţ. Important este să te simţi bine în ea, pentru că atunci când porţi ceva în care te simţi incomod se vede, iar imaginea nu este una plăcută.

 

Care este preferata ta?

 

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro