Frumuseţea ta: Cum să-ţi ascunzi cele mai mari trei defecte când eşti pe plajă
Modă · Stil / De Consuela Rusu, Fashion Adviser-ul New Look, 28.04.2013

Alegerea costumului de baie poate deveni obositoare şi stresantă, mai ales când vrei să ascunzi părţi ale corpului care nu-ţi plac. Un expert în modă te învaţă cele mai bune trucuri!

Alegerea costumului de baie poate deveni obositoare şi stresantă, mai ales când vrei să ascunzi părţi ale corpului care nu-ţi plac. Un expert în modă te învaţă cele mai bune trucuri!

Pe plajă purtăm mai puţin şi arătăm mai mult. Cu toate acestea, există modalităţi de a scoate în evidenţă părţile care ne avantajează, ascunzându-le pe cele de care nu suntem mândre.


Iată câteva sfaturi de la Consuela Rusu, Fashion Adviser-ul New Look :


Defect 1 - Burtică proeminentă?

Nu te lăsa ispitită de negru, ci răsfaţă-te cu imprimeuri colorate, forme geometrice şi/ sau motive aztece. Cu un decolteu mulat şi interesant vei distrage atenţia de la talie către liniile bustului.



Recomandarea stilistului:

  • nu merge pe sclipitor – paietele sau materialele lucioase accentuează orice formă mai voluptoasă. Alege un sutien cu push up, simplu, fără volănaşe sau alte aplicaţii voluminoase. Slipul să nu fie cu talie joasă şi optează pentru unul legat în lateral. Dacă îţi plac costumele întregi, alege unul închis la culoare şi cu imprimeuri.
  • dacă totuşi nu vrei să renunţi la negru, accesorizează-l. Un pareo pastel, ochelari de soare supradimensionaţi coloraţi şi o brăţară inspirată din motivele tradiţionale mexicane vor compensa monotonia cromatica a costumului de baie.



Defect 2 - Sâni prea mici?

Sutienele în culori tari, cu imprimeuri puternice, dau bustului mai mult volum.

Recomandarea stilistului:  

  • un sutien cu semicupe sau push up şi şnur după gât oferă instant percepţia de voluptate
  • nu exclude însă sutienul fără şnur, mai ales dacă acesta are întăritor de cupă şi inserţii metalice care să accentueze decoletul.



Defect 3 - Şolduri late?

Poţi fi lată în şolduri din cauza construcţiei osoase, iar aici un slip cu talie joasă care să-ţi pună în evidenţă supleţea abdomenului este perfect. Sau lăţimea şoldurilor poate fi cauzată de surplusul de grăsime depozitat pe şolduri, iar în această situaţie ar trebui să mergi pe un slip negru care să subţieze.



Recomandarea stilistului:

  • pentru subţierea şoldurilor plinuţe, recomand un slip clasic, monocrom, închis la culoare şi un sutien mulat, care să pună în valoare bustul, dar fără a exagera
  • un decolteu în formă de „V” subtil este suficient.



Începe din timp căutarea costumului de baie potrivit!

Şi cum paza bună te fereşte de panică şi compromisuri de ultimă oră, te sfătuim să începi de pe acum să-ţi cauţi costumul de baie potrivit pentru forma corpului tău. 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro