10 greșeli care te împiedică să te îmbraci impecabil

Stil / 24.11.2016

Nu este ușor să arăți întotdeauna perfect. Chiar dacă investești mult în garderoba ta, sunt unele greșeli aparent banale care îți pot ruina complet look-ul.

Iată câteva dintre aceste greșeli, prezentate de brightside.me, pe care să le eviți dacă vrei să arăți impecabil zi de zi:

Te pregătești în ultima clipă

Te trezești bulversată și rămâi cu ochii în dulap, întrebându-te oare cu ce să te îmbraci? Este rețeta sigură pentru ținute deloc reușite, dar și pentru a întârzia la serviciu. Dacă îți sună cunoscut, atunci trebuie să schimbi abordarea. Gândește-te ce vrei să porți și pregătește-ți hainele de seara.


Nu te îmbraci potrivit pentru vremea de afară

Este foarte important să alegi ținute care se potrivesc temperaturilor de afară. Vei arată cel puțin ciudat purtând un dres subțire într-o zi geroasă sau o jachetă subțire într-o zi în care plouă și este frig. Te poți îmbrăca cu stil, dar fără să renunți la confort și mai ales fără să îți pui sănătatea în pericol.


Nu îți asortezi ținutele cu locurile în care vei merge

Nu este o idee prea bună să porți pantofi cu toc dacă știi că vei merge într-o zonă pavată cu pietre cubice, dar nici să porți o rochie de cocktail, din dantelă, la birou. Alegerile tale vestimentare trebuie adaptate obligatoriu locului și evenimentului, altfel ai putea să te simți jenată de ceea ce porți, iar imaginea ta va avea de suferit.



Porți haine de mărimi nepotrivite

Cu siguranță ai în dulap o pereche de jeanși în care speri să încapi într-o zi. Dar marea greșeală este purtarea unor astfel de haine deși este evident că mărimea nu este potrivită. Vor arăta urât, iar ținutele tale vor fi un eșec total. Pe de altă parte, aceste haine care nu îți vin cum trebuie îți aglomerează inutil sifonierul și te împiedică să-ți organizezi eficient ținutele.



Nu iei în seamă micile defecte

O bluză ușor sifonată, pantaloni puțin mai lungi, un pulover scămoșat. Treci cu vederea toate aceste mici detalii? Atunci trebuie să știi că detaliile fac totul și chiar dacă nu vor fi observate în amănunt de ceilalți, îți afectează imaginea per ansamblu. Poartă cu tine o mini-rolă pentru scame, dar și un ac de siguranță, un ac și o ață de cusut pentru orice incidente neprevăzute. De asemenea, retușează hainele astfel încât să îți vină prfect.



Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro