Modă: Designerii au umplut lumea cu haine din denim. Ţie îţi plac?
Moda de la A la Z / 22.03.2013

Denimul nu este o noutate în lumea modei. Să nu uităm că este un material cu o istorie foarte veche, în secolul al XVIII-lea, sclavii din America purtau haine din denim pentru că erau rezistente la uzură și murdărie.

De atunci şi până acum, acest material a fost decolorat, rupt, uzat şi mereu purtat de tineri. Însă, în ultimii ani designeri celebri au readus în atenția iubitorilor de modă acest material. Case de modă ca Chanel, Balmain, Miu Miu, Jean Paul Gaultier, Donna Karan sau Roberto Cavalli au avut în colecţiile lor pentru această vară ţinute din denim. Şi nu vorbim numai de pantaloni sau cămăşi. În prezentările pentru sezonul cald am văzut sarafane, veste, sacouri, salopete sau rochii numai din denim. Şi ne-au plăcut!

Dacă te decizi pentru un look total din denim, ai nevoie de accesorii colorate care să aducă o pată de culoare. Aşa că, încearcă un colier masiv roşu sau galben, nişte pantofi sau o geantă colorată. Cu siguranţă îţi va plăcea rezultatul!

Partea cea mai frumoasă este că designerii au creat pentru acest sezon ţinute lady-chic, cu un aer retro, fuste trei-sferturi sau bustiere sexy... toate din denim. Ceea ce înseamnă că putem purta acest material şi în altfel de ţinute decât cele sport, cu care ne-am obişnuit.   

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro