16
Kate Middleton a purtat tiara favorită a Prințesei Diana
Modă · Moda de la A la Z / 24.10.2018

Ducesa de Cambridge are la dispoziție o colecție impresionantă de bijuterii din care poate alege, dar se pare că soția Prințului William revine des la aceeași piesă.

Kate a purtat miercuri, 23 octombrie, la un eveniment oficial de stat tiara cunoscută sub denumirea Cambridge Lover's Knot. Este una dintre bijuteriile favorite ale Prințesei Diana și se pare că devine și piesa preferată a lui Kate.

La banchetul oficial la care au participat Prințul William și Regina Elisabeta a II-a, Kate a arătat precum o adevărată Cenușăreasa. Ducesa a ales o rochie albastră Alexander McQueen, creată special pentru ea, și a accesorizat ținuta cu bijuterii decorate cu perle, inclusiv tiara Cambridge Lover's Knot.

Nu este pentru prima dată când Kate poartă această tiară cu o semnificație specială. Bijuteria, care face parte din colecția Reginei Mary, a mai fost purtată de Ducesa de Cambridge la recepții diplomatice din 2015, 2016 și 2017. 

Regina Elisabeta i-a oferit Prințesei Diana tiara Lover's Knot drept cadou de nuntă, iar bijuteria a devenit una dintre preferatele regretatei prințese. Diana purta această tiara împreună cu cerceii Collingwood cu perle.

Banchetul, desfășurat la Palatul Buckingham, a fost organizat în onoarea Regelui Willem-Alexander al Olandei și a soției sale, Regina Maxima, care se află într-o vizită oficială în Marea Britanie.
 
Foto: Hepta 
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro