Eleganta retro la Auto Fashion Show
Auto Fashion Show, evenimentul care impleteste designul sofisticat al noutatilor automobilistice si rafinamentul modei autohtone a ajuns la a treia editie. Designerii si-au prezentat colectiile de pret-a-porter primavara/vara 2005, in colectii simtindu-se puternic influenta anilor '60 si farmecul irezistibil al garderobei de croaziera.
"Moda si industria automobilelor sunt foarte asemanatoare - ambele sunt intr-o continua schimbare, de aceea fuziunea celor doua elemente este o idee excelenta pentru un show", arata Alin Galatescu, directorul artistic al evenimentului.
Breakfast at Tiffany's cu Wilhelmina Arz
Pentru sezonul primavara/vara 2005, Wilhelmina Arz a pregatit o colectie de croaziera de lux. "Breakfast at Tiffany's vrea sa creeze un stil exclusiv insa accesibil, destinat femeii care calatoreste pentru a-si gasi un loc pe care sa-l numeasca acasa", povesteste Wilhelmina. Tinuta este conceputa in stil aristocratic si se axeaza pe nuantele de ivoire si alb, punctate de dungi rosii si bleumarin, specifice unei colectii de croaziera. Materialele preferate sunt satinul, tulle-ul, dantele lucrate manual, cashmirul, shantungul.
Urban Blues cu Tina R
Colectia primavara/vara 2005 semnata Tina R combina eleganta afro-americanilor din anii '50 cu evolutia denimului pana la revolutia acestuia din '90. Se observa influenta costumului cu fusta sau pantalon, adaptata tumultului metropolei. Sacourile sunt mici si cambrate iar fustele sunt scurte, in A sau cu multe cute. Pantalonii sunt trei sferturi sau innodati la glezna. Se pune accent pe noduri care combina elementele concursurilor de frumusete americane cu tinuta de decernare a diplomei de absolvire a facultatii, in New York, Paris sau Bucuresti. Colectia
Riviera Look cu Rita Muresan
Look-ul pentru primavara/vara 2005 in viziunea Ritei Muresan este inspirat de Riviera Franceza a anilor '60. Colectia pret-a-porter de lux Riviera Look se adreseaza femeii foarte indraznete si elegante, pretentioase si independente. Lungimea fustei este invariabil pana la genunchi... chiar si rochia de seara este tot trei sferturi. S-au folosit materiale subtiri de vara, "pictate" in nuante de verde, galben si vermilion cu imprimeuri florale. Talia este foarte bine marcata, sacorile sunt cambrate, iar elementele noi ale colectiei sunt boleroul, rochia cu jupon a anilor '50, jacheta safari si rochia cu pantalon scurt.
Business Look in viziunea Catincai Roman
Catinca Roman a pregatit pentru sezonul primavara/vara 2005 o colectie pret-a-porter de magazin. Aceasta promoveaza look-ul business al femeii actuale. "Aceasta colectie se adreseaza femeii realizate social si profesional si care doreste sa-si asume un look care o reprezinta", declara Catinca Roman.
Eleganta naturala cu Agnes Toma
Colectia de magazin semnata Agnes Toma este formata in principal din tinute de zi, avand linia, stilul si sic-ul specific creatoarei. Este vorba de piese aproape obisnuite - sacouri, jachete si taioare, pantaloni, fuste, camasi, bluze, trench-uri elegante, dar si pardesie, scurte si mantouri, chiar si haine matlasate, realizate in serii mici, exclusiviste, din materiale naturale, de cea mai buna calitate. Tesaturile si culorile folosite pentru noua colectie Agnes Toma sunt chiar vedetele modei internationale in acest sezon: tweed-ul si stofele de lana cu carouri rafinate, in tonuri de gri-argintiu, alb si negru, velurul de lana de culoare camel, satinul de bumbac si boucle-ul de inspiratie Chanel.