20
Cum să te îmbraci minimalist fără să ai ținute plictisitoare
Modă · Moda de la A la Z / 31.10.2017

O garderobă mai mică, mai puține culori și fără printuri. Acestea sunt câteva dintre principiile de bază ale stilului minimalist.

Ar putea părea destul de plictisitor. Dar este un trend foarte popular, tocmai pentru că are extrem de multe avantaje, iar ținutele pe care le obții sunt interesante, cu un aspect rafinat și elegant. 

Regulile de bază ale unei garderobe minimaliste presupun păstrarea unor piese vestimentare esențiale, alegerea calității în locul cantității, dar și a elementelor versatile, clasice, în locul celor trendy, care se demodează de la o zi la alta. Iar toate acestea te vor ajuta să economisești bani, pentru că vei cumpăra mai puțin, dar și timp, pentru că îți va fi mai ușor să alegi ce să porți dintr-o gerdeobă mai mică, cu piese de bază.

Iată cum să te îmbraci în stil minimalist:

Piese de bază în variantă interesantă

Trendul minimalist îți permite să pui în valoare piesele vestimentare simple, clasice, și să renunți la imprimeuri, culori puternice și haine încărcate. Accentul este pus pe croială și pe material. Dar asta nu înseamnă că trebuie să porți numai modele clasice. De exemplu, alege în locul unei cămăși albe clasice una cu o croială deosebită, modernă și originală. Este valabil și în cazul altor piese. Optează pentru decolteuri inedite sau mâneci cu o formă nonconformistă.

Alege un element central

Dacă vrei să faci o ținută minimalistă să pară mai interesantă, atunci asigură-te că porți o piesă vestimentară care să devină elementul central al lookului tău. Poartă o pereche simplă de pantaloni cu un top cu o croială sculpturală sau poartă o rochie simplă cu o jachetă deosebită. De asemenea, un tricou basic se va asorta perfect cu o fustă cu pliseuri, iar o pereche de blugi skinny negri vor arăta impecabil în asociere cu un top drapat din poplin. Și accesoriile pot deveni piesele de rezistență ale unei ținute. De exemplu, poți asocia o pereche de pantofi statement cu o ținută minimalistă.

Mai puțin înseamnă mai mult

Atunci când încerci pentru prima dată stilul minimalist, poți fi tentată să adaugi mai multe accesorii sau să porți o ținută stratificată pentru a avea un look interesant. Dar dacă alegi piese vestimentare cu o croială bine definită și originală, ar trebui să te bazezi pe acestea pentru a obține efectul statement pe care îl dorești, fără să fii nevoită să apelezi la prea multe accsorii.

Încearcă haine cu un alt stil de croială

Dacă ai ales să porți stilul minimalist, ai ocazia perfectă de a încerca piese vestimentare cu o croială diferită față de cea cu care erai obișnuită. Pentru că scopul este să cumperi mai puține haine, dar să alegi unele de calitate foarte bună, pe care le poți asorta și purta mult mai ușor, este de preferat să optezi pentru piese cu croieli inedite, diferite de stilul tău anterior. De exemplu, dacă ețti obișnuită să porți haine mulate, încearca unele piese vestimentare supradimensionate.

Folosește contrastul în avantajul tău

Contrastul îi oferă ținutei tale un accent interesant, de aceea ar trebui să-l folosești des. Cele mai multe femei care sunt adeptele stilului minimalist au în garderobă haine predominant albe, gri, bleumarin și negre. Chiar dacă ai ales acest look, asta nu înseamnă că trebuie să porți numai ținute monocromatice. Optează pentru piese vestimentare în culori contrastante, care te vor ajuta să realizezi ținute cu aspect modern.

Alege cu grijă accesoriile

Accesoriile îți pot pune ținuta în valoare, dar la fel de ușor o și pot distruge. De aceea este important să folosești principiile stilului minimalist și atunci când îți cumperi accesorii. Optează pentru elemente de foarte bună calitate, care pot fi incluse în nenumărate ținute, renunțând la colecția de accesorii de duzină.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro