20
Cum să poți cardiganul în primăvara aceasta. Cele mai bune trucuri
Cardiganul este o piesă versatilă care nu trebuie să lipsească din garderoba capsulă pentru primăvară. Îl poți purta în multe moduri, mai ales dacă încerci câteva trucuri simple inventate de fashioniste
Pentru că poate înlocui cu succes jachetele și trenciul în zilele ceva mai calde de primăvară, cardiganul este de nelipsit în ținutele tale din acest sezon. Din fericire, există numeroase moduri în care îl poți purta, de la un cardigan purtat cu gulerul în jos, așa cum ne demonstrează fashionistele de pe TikTok, și până la cardiganul pe post de rochie. Iată câteva trucuri pe care să le încerci:
Cardigan cu o curea în talie
Pentru a-ți pune silueta în evidență, o opțiune este aceea de a purta cardiganul cu o curea lată în talie. Influencerițele de pe Instagram și alte rețele de socializare sunt exemplul perfect din acest punct de vedere. Nu doar că te va face să pari mai suplă, dar acest truc este foarte util pentru a-ți defini talia atunci când porți un cardigan larg.
Cardigan purtat cu gulerul în jos
Te-ai gândit vreodată că ai putea purta un cardigan cu susul în jos? Ei bine, unele fashioniste au încercat deja acest stil, iar rezultatul este impresionant. Este o metodă ingenioasă de a purta un cardigan prea lung, dacă ești mignonă, pentru că purtat astfel va ajunge exact până la nivelul taliei.
Cardigan băgat în fustă sau pantaloni
Un alt truc simplu pe care îl poți pune în practică este acela de a băga un cardigan scurt în fustă sau pantaloni. Se potrivește excelent cu fustele sau pantalonii cu talie înaltă. Este suficient să-l bagă în pantaloni numai în partea din față, astfel încât să evidențiezi talia și să creeze efectul vizual de picioare mai lungi.
Cardigan pe post de rochie
Dacă ai un cardigan lung pe care nu știi cum să-l porți, o opțiune foarte bună este aceea de a-l purta pe post de rochie. Folosește o curea lată pentru a defini talia și vei obține un look sexy și modern fără prea mult efort.
Cardigan cu top sutien
Sezonul acesta se poartă topurile scurte, de tip sutien, iar o variantă lejeră de a adopta acest trend este de a opta pentru un set format din cardigan și top tricotat. Nu doar că arată senzual și sexy, dar este și o variantă practică de a include un trend care altfel ar fi ceva mai dificil de purtat.
Cardigan legat pe umeri
Este simplu să incluzi un cardigan în ținutele tale fără să-l porți în varianta obișnuită. De exemplu, poți să-l pui pur și simplu pe umeri și să legi mânecile în zona pieptului, astfel încât să adaugi un alt strat ținutei tale, dar în același timp să nu o ascunzi sub o jachetă sau un trenci.
Cardigan cu șnur în talie
Nu știi cum să porți un cardigan prea lung, fără să-l bagi în pantaloni? O altă invenție a fashinistelor este legarea cardiganului cu un șnur în talie. Trage apoi de el pentru a-l scoate puțin de sub șnur și a crea efectul unui top mai scurt.