31
Cum să porți un palton lung în acest sezon. 30 de idei
Modă · Moda de la A la Z / 25.11.2017

Paltoanele lungi, cu o croială simplă și dreaptă, nu mai sunt de mult timp rezervate exclusiv ținutelor elegante.

Acestea pot fi incluse cu succes în orice stil vestimentar de zi. 

Vedetele sunt întotdeauna o sursă bună de inspirație în ceea ce privește ținutele în tendințe, iar un trend "proaspăt" lansat de acestea este cel al paltoanelor lungi, cu croială dreaptă.

O astfel de piesă vestimentară este o investiție excelentă. Poți purta un palton lung an de an în sezonul rece, fără ca acesta să se demodeze. Tocmai liniile sale clasice sunt cele care îl transformă într-o alegere practică. De asemenea, faptul că poți purta paltonul lung cu orice tip de ținută, de la cele festive care includ rochii elegante și pantofi cu toc înalt, la cele de zi, cu jeanși și pantofi sport, îl transformă într-o piesă must-have pentru garderoba ta.

Selena Gomez se numără printre vedetele care poartă des paltonul lung. Cea mai recentă ținută a sa care a inclus acest tip de haină a fost formată dintr-un tricou alb simplu, colanți negri și sneakerși albi. Este exemplul perfect care demonstrează că un palton lung într-o nuanță neutră arată excelent în orice combinație.



Un alt star care a purtat cu stil paltonul lung este modelul Gigi Hadid. Vedeta a ales să asorteze un palton lung într-o nuanță pudrată de gri cu un top crem, o pereche de jeanși cu croială dreaptă și pantofi cu toc de culoare argintie. Deși simplu și casual, look-ul ales de Gigi inspiră eleganță și rafinament. Tonurile deschise și neutre purtate de Gigi reprezintă o modalitate simplă și interesantă de a ieși în evidență în sezonul rece, când cele mai multe persoane aleg haine în culori închise.




Și actrița Krysten Ritter a inclus un palton lung într-o ținută casual. Vedeta a purtat un tricou de inspirație rock cu un imprimeu Def Leppard, blugi gri și o pereche de ghete cu toc înalt. Cu zone decupate lateral, haina purtată de actriță este o capă ce imită un palton cu croială dreaptă.
Ținuta sa este una în stilul glam-rock, ideală pentru zi. Poți încearca un astfel de look și cu o pereche de pantaloni din piele sau colanți care imită acest material.



Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro