31
Cum să porți pantalonii cu talie înaltă în acest sezon. 30 de idei
Modă · Moda de la A la Z / 02.08.2019

Pantalonii cu talie înaltă și pense au devenit o adevărată obsesie în acest an pentru femeile pasionate de modă. Află cum să îi porți și care sunt cele mai potrivite topuri cu care să-i asortezi.

Ai o mulțime de motive pentru care să incluzi pantalonii cu talie înaltă în garderoba ta. În primul rând, aceste piese vestimentare te ajută să pari mai înaltă. Creează iluzia optică de picioare lungi, fiind opțiuni perfecte pentru mignone. Pe de altă parte, modelele de pantaloni cu talie înaltă care se poartă în acest sezon sunt foarte confortabile. Sunt pantaloni largi, lejeri, ideali pentru zilele caniculare. Dar la fel de bine îi poți purta în orice sezon, mai ales dacă alegi blugi cu talie înaltă. 

Iată câteva idei ca să porți pantalonii cu talie înaltă:


Pantalonii paperbag cu talie înaltă


Este vorba despre acei pantaloni încrețiți în talie, prinși de obicei cu un cordon. Pliurile formate de materialul strâns în talie amintesc de o pungă cu gura strânsă, motivul pentru care au primit denumirea de pantaloni paperbag (pungă de hârtie). Au de obicei o croială largă și sunt foarte confortabili. Îi poți purta cu tricouri băgate în pantaloni, cu cămăși, bluze strânse pe corp sau topuri scurte. 

Blugii cu talie înaltă


De câțiva ani, blugii cu talie înaltă au devenit piese vestimentare must have din colecția de haine a oricărei femei pasionate de modă. Nu doar că sunt foarte versatili, dar acești blugi te ajută să-ți alungești mult silueta și să obții efectul de picioare interminabile. Sunt potriviți indiferent de siluetă și vor accentua zona cea mai subțire a taliei. Iar dacă alegi blugii evazați cu talie înaltă, pe care să-i porți cu sandale sau espadrile cu platformă sau toc înalt și gros amplifică și mai mult efectul vizual de alungire. Topurile scurte, care se termină exact acolo unde începe talia pantalonilor sunt perfecte pentru blugii cu talie înaltă.

Pantalonii palazzo


Dacă trebuie să participi la un eveniment special, dar nu vrei să porți rochie, atunci pantalonii palazzo reprezintă alternativa perfectă. Acest model de pantaloni au talia înaltă, croială foarte largă, dreaptă și o lungime până aproape de pământ. Picioarele tale vor arăta precum două coloane lungi și drepte, de aici fiind inspirată și denumirea palazzo a acestor pantaloni. Îi poți asocia cu topuri scurte, cămăși sau bluze elegante.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro