26
Cum să porți cu stil topurile scurte. 30 de idei
Modă · Moda de la A la Z / De Georgiana Dorobanţu, 18.06.2018

În anii '90, topurile scurte, care expuneau abdomenul, erau de nelipsit din garderoba oricărei adolescente. Iar acum, când au revenit în tendințe, numeroase femei evită aceste piese vestimentare de teamă că ar putea arăta nepotrivit pentru vârsta lor.

Dar există modalități elegante și sofisticate de a purta un top scurt, astfel încât să obții ținute de admirat. Topurile scurte care se poartă în prezent nu au nimic de-a face cu cele pe care știai din timpul adolescenței. Descoperă moduri interesante de a purta cu stil topurile scurte:

Denim și top scurt

Ținutele compuse din diferite piese de blugi, în asociere cu un top scurt, sunt cât se poate de sexy și moderne. Vedete precum Gigi sau Bella Hadid apelează des la acest look tocmai pentru că este simplu de purtat și se potrivește excelent pentru o ținută casual.

Mixul de printuri

Topurile scurte care erau la modă în anii '90 și la începutul anilor 2000 poate că nu te reprezentau prea mult, cele mai multe dintre ele fiind sport, dar în prezent găsești astfel de bluze scurte elegante și feminine. Iar atunci când le alegi pe cele cu imprimeuri în tendințe, așa cum sunt anul acesta bulinele și printurile florale, sau cu detalii delicate și feminine, așa cum sunt volanele, vei obține o ținută sofisticată și interesantă, excelentă pentru zi sau pentru mesele în oraș alături de prieteni.

Ținute sport

Poți include topurile scurte în ținute sport, care sunt nu doar comode, ci și sexy. Asociază un top scurt decupat cu o pereche de colanți sau pantaloni sport cu talie înaltă. În acest fel nu vei simți că ai expus prea multă piele, dar vei avea în același timp un look interesant. 

Ținută casual cu top scurt

Pantalonii cu talie înaltă sunt ideali pentru a-ți completa colecția de topuri scurte. Din moment ce talia înaltă oferă suficientă acoperire în partea de jos a abdomenului, poți expune partea de sus a trunchiului purtând un top scurt, de tip bralette. Vei arăta excelent dacă asociezi cu un trenci sau un sacou.

Top scurt și fustă maxi

Aceste două piese vestimentare se potrivesc atât de bine împreună, încât vei rata ținute excelente dacă nu le asociezi. Combinația de top scurt și fustă maxi oferă iluzia unui trunchi mai lung, din moment ce fusta începe acolo unde se termină topul. Este o variantă excelentă pentru mignone. Poți încerca acest stil pentru ținutele de zi, dar este o asociere ideală și pentru un look de seară. Nu uita accesorizezi cu pantofi cu toc, care vor adaugă un plus de înălțime.

Ținute cu cămăși scurte

Nu este necesar să alegi întotdeauna o bluză scurtă, ci poți încerca o piesă ușor nonconformistă și cât se poate de interesantă. Înlocuiește topul scurt cu o cămașă de tip office scurtă, care te va ajuta să creezi un look original, prin contrastul de stiluri. Asociaz-o cu o fustă midi și platforme, pentru o ținută feminină, ideală pentru zi.

Top scurt cu costum

Anul acesta se poartă costumele, atât cele formate din fusta și bluză, cât și cele formate din pantaloni și bluză sau pantaloni și sacou. În oricare dintre aceste variante poți include cu succes un top scurt. 

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro