Cum să porți cu stil fusta mini. 10 idei
Fustele mini au parte de o revenire spectaculoasă în această toamnă. Au putut fi observate pe covorul roșu sau purtate de vedetele aflate în primul rând la marile festivaluri de modă.
Materialele care domină sunt vinilinul, denimul și printurile în carouri. Ai vrea să încerci ținute care includ fusta mini, dar ți-e teamă că ai putea obține un look vulgar? Iată câteva stiluri pe care să le adopți pentru a obține ținute cu stil:
Scurtează-ți fustele
Dacă ești de părere că fusta scurtă din denim nu este potrivită pentru vârsta ta, fiind mai degrabă o alegere bună pentru adolescente, optează pentru fuste scurtate astfel încât să aibă lungimea pe care o dorești. Seturile din două piese, precum cel purtat de modelul Alexa Chung, sunt una dintre variantele care arată modern și rafinat.
Asociaz-o cu ghete
Combinația de fustă scurtă și teniși ar putea părea imatură pentru o femeie de peste 30 de ani. De aceea, asociază fusta mini cu o pereche de ghete cu șireturi, cu botine sau chiar bocanci. Actrița Alicia Vikander demonstrează că poți obține un look impecabil.
Alege fuste cu talie înaltă
Alege o fustă mini cu talie înaltă, în locul uneia care începe de la nivelul șoldurilor. Vei evita acel look inspirat din anii '90, care a făcut ca fusta mini să fie evitată timp îndelungat.
Încearcă fustele din vinilin
Dacă vrei ca fusta ta mini să aibă un aspect modern și interesant, alege una din vinilin lăcuit. Asortează cu o pereche de pantofi cu toc, o poșetă șic și ochelari de soare în stil statement.
Poart-o cu dres
Femeile au o relație de tip dragoste-ură cu dresurile. Fie le iubești, fie la urăști. Dar așa cum demonstrează și modelele din cadrul prezentării colecției Marc Jacobs pentru toamnă-iarnă 2017, fustele mini arată foarte bine dacă sunt purtate cu dres.
Asorteaz-o cu accesorii statement
Asociază o fustă simplă din denim cu o pereche de pantofi statement și accesorii interesante care atrag atenția. Vei obține un look demn de un stare, așa cum o demonstrează și ținuta purtată de fashion editorul Giovanna Battaglia.
Optează pentru un imprimeu feminin
O fustă mini cu imprimeu floral te va ajuta să creezi un look feminin și elegant. Alege nunațele pastelate, care se numără printre culorile în tendință ale acestei toamne.
Asociază fusta scurtă cu topurile pe gât
O metodă inedită de contrabalansa pielea expusă de fusta mini este asocierea ei cu topurile pe gât. Acestea echilibrează ținută și adaugă un plus de stil și eleganță. Evită să porți fustele mini cu bluze și topuri decoltate.
Încearcă stilul cowgirl
Modelele care au prezentat colecția YSL primăvară-vară 2018 sunt o sursă excelentă de inspirație dacă vrei să încerci o ținută îndrăzneață care să includă fusta mini. Acestea au purtat fusta mini din vinilin cu cizme cu toc înalt și jachete tip western.
Poart-o cu pantofi cu talpa joasă și vârful ascuțit
Cel mai mare avantaj al fustei mini este faptul că pune picioarele în evidență. Iar atunci când vrei să creezi iluzia unor picioare lungi, chiar dacă porți pantofi cu talpă joasă, alege modelele cu vârful ascuțit.
Foto: redonline.co.uk
Foto: redonline.co.uk