Ce pantofi să porți primăvara aceasta. 6 modele
Tranziția de la un sezon la altul este de multe ori dificilă când vine vorba de alegerea pantofilor potriviți.
Pe lângă vremea capricioasă, trebuie să ții cont și tendințele noului sezon. Iată șase modele de pantofi pe care să porți în primăvara 2017:
Pantofii sport cu broderie
Broderiile florale se numără printre detaliile vedetă ale acestui an în modă. Sunt prezente pe blugi, pe jachetele din denim, poșete, dar și pe pantofii sport, cărora le oferă un plus de feminitate. Alege modele de sneakerși albi sau în nuanțe deschise, pe care broderiile colorate să fie foarte bine evidențiate. De asemenea, asortează astfel de pantofi cu ținute în nuanțe nude, care îi pun în valoare.
Sandale cu toc gros
Aceste sandale sunt foarte ușor de purtat. Tocul gros îți oferă mai multă stabilitate decât unul subțire, ceea ce face ca astfel de sandale să fie cât se poate de confortabile. Alege-le pe cele cu călcâi acoperit, care îi oferă mai multă susținere piciorului, se potrivesc de minune cu sezonul de primăvară și în același timp creează iluzia vizuală de alungire a picioarelor.
Balerini
Balerinii sunt ideali pentru vremea instabilă de primăvară și pentru temperaturile care scad de obicei brusc după apusul soarelui. Modelele cu vârf rotunjit și panglică care se înfășoară în jurul gleznei sunt cu adevărat inspirate de pantofii de dans purtați de balerine, fiind elementul care oferă feminitate și romantism ținutei tale. Asortează-i cu blugii scurtați, fără tiv, pentru a-i pune cât mai bine în evidență.
Sandale cu toc stiletto și barete subțiri
A trecut ceva timp de când tocurile subțiri s-au aflat în prim-plan, dar în primăvara 2017 acestea revin în forță. Alege modelele cu barete subțiri, pe care să le înfășori în jurul gleznei și să le legi cu o fundă. Te vor ajuta să dai o notă sexy oricărei ținute lejere de primăvară, dar sunt la fel de portrivite și pentru rochiile de seară.
Papucii cu platformă
Încă de anul trecut, papucii comozi, cei cu platformă și chiar cei cu toc au devenit elemente de nelipsit din garderoba oricărei fashioniste. Modelele simple, foarte comode, sunt opțiunea de bază pentru o ținută casual simplă, în timp ce papucii cu platformă sunt perfecți pentru un stil feminin.
Pantofii sport în nuanțe metalice
O pereche de pantofi sport în culori metalice precum auriu roze, argintiu sau cupru are capacitatea de a transforma radical chiar și cea mai simplă ținută. Pantofii în nuanțe metalice devin astfel accesoriul statement al ținutei tale și te ajută să obții un look modern și nonconformist.