26
Au vrut să lanseze noi trenduri în modă, dar au eșuat grav. 30 de creații și ținute de tot râsul
Modă · Moda de la A la Z / 26.02.2020

Un adevărat influencer din lumea modei este o persoană creativă care nu respectă reguli și tendințe, ci le impune.

Am putea crede că nu e mare lucru să inventezi noi modalități de a purta hainele și accesoriile și că oricine poate face asta. Iar oamenii care sunt convinși că este mai ușor decât pare sunt și cei care s-au pus pe treabă și au intrat cu capul înainte în lumea fashion. Dacă unii dintre ei chiar au reușit să se impună cu ideile lor îndrăznețe, alții nu au reușit altceva decât să ne facă să râdem cu gura până la urechi.

Imaginile cu creații vestimentare, accesorii și ținute ce par din altă lume au devenit rapid virale pe rețelele de socializare.


Astfel că putem admira (din fericire de la distanță) papucii Crocs cu ținte sau cristale, pantalonii cu cizme încorporate, cravata din lemn, geanta în formă de stropitoare, pantofii acoperiți cu blană și multe alte obiecte vestimentare care par de neconceput.

Nici marile case de modă nu se sfiesc să prezinte creații care ne pot lăsa cu gura căscată. Spre surprinderea tuturor, multe dintre aceste piese se vând rapid, deși nu au tocmai prețuri de neglijat.
 
Un exemplu este poșeta Jacquemus Le Chiquito lansată anul trecut, care este atât de mică încât nu îți încap nici cheile, și costă peste 450 de euro. 

În 2017 Balenciaga a lansat papucii Crocs cu platformă la prețul de „doar” 800 de dolari. Cu toate acestea stocurile au fost epuizate prin precomenzi înainte ca papucii să fie puși în vânzare. 

Casa de modă Louis Vuitton a scos la vânzare în 2013 o geantă din rafie, identică cu cea pe care o vedem adesea în piețe, dar la un preț de lux, de peste 2000 de dolari. 

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro