34
35 de creații vestimentare ce par inspirate din natură
Modă · Moda de la A la Z / 18.03.2021

Multe lucruri își au inspirația în natură, de la tehnologie, arhitectură și până la artă.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au observat detaliile din natură și le-au folosit pentru a crea lumea pe care o cunoaștem astăzi. Acest lucru este valabil și în cazul modei, așa cum o demonstrează un cont de Instagram numit fashion.biologique.

Numeroase piese vestimentare pe care designerii le propun, în special în cadrul colecțiilor haute couture, par să reprezinte detalii fascinante din lumea plantelor, animalelor sau insectelor.

Jill Scherman, din Maine, Statele Unite, este cea care a realizat contul de Instagram menit să evidențieze legătura dintre modă și frumusețea naturii. Ea alătură două imagini pentru a compara o creație vestimentară cu posibila sa sursă de inspirație din natură. 

„Anul trecut, când a început perioada de izolare din cauza pandemiei de covid, am decis să creez un cont de Instagram dedicat acestor conexiuni pentru că voiam să mă simt mai aproape de natură”, a declarat Jill pentru boredpanda.com.

„Am arătat un interes profund pentru natură și știință încă din copilărie, iar pasiunea pentru modă a venit mai târziu, în adolescență. Tot atunci am realizat că am un talent neobișnuit pentru memorarea texturilor, formelor și modelelor. În 2009, când aveam un blog de modă, am început să public conexiunile pe care le făceam în timp ce urmăream prezentări de modă, iar cititorilor le-a plăcut foarte mult”, a mai spus Jill.

Pentru a crea aceste comparații interesante, Jill spune că urmărește prezentări de modă și observă piesele care îi amintesc de anumite elemente din natură. Caută apoi imagini similare pe internet și creează astfel colajele care sunt atât de apreciate pe pagina sa de Instagram.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro