10 piese vestimentare clasice pe care orice franțuzoaică le are în garderobă
Eleganța franțuzoaicelor este admirată de femeile din întreaga lume: reușesc să aibă întotdeauna ținute șic purtând haine confortabile, care nu se demodează niciodată.
Nu este o surpriză că numeroase fashioniste și nu numai încearcă să le imite stilul. Iar dacă vrei un strop din farmecul franțuzesc, tot ce trebuie să faci este să investești în piese vestimentare de bază, care nu vor ieși niciodată din tendințe. Este vorba despre haine și accesorii clasice, de la sacoul negru, bluza cu imprimeuri florale și balerinii cu modele simple. Descoperă câteva piese vestimentare pe care franțuzoaicele le au de obicei în garderobă și care le ajută să obțină ținute impecabile zi de zi:
Trenciul
Nu există haină mai versatilă și mai ușor de asortat decât trenciul. Îl poți purta primăvara, toamna, în zilele nu prea reci de iarnă și între sezoane, astfel că se va dovedi o investiție excelentă pe termen lung. Alege nuanțe neutre de crem, bej, camel sau gri, care se potrivesc cu orice look.
Citește și: 50 de ținute din care să te inspiri pentru primăvara 2021
Bluza cu imprimeu floral
Franțuzoaicele se pricep de minune să arate șic, dar fără să pară că au depus prea mult efort pentru asta. Iar piesele romantice și feminine, precum bluza cu imprimeu floral, sunt o alegere foarte bună pentru a crea acest efect. Imprimeurile florale delicate, cu modele de mici dimensiuni, sunt de preferat în locul celor masive, în culori intense.
Pantalonii evazați
Stilul franțuzesc se inspiră mult din moda anilor '70, de aceea cele mai multe fashioniste din Franța consideră pantalonii evazați drept piese de bază ale garderobei. Se potrivesc oricui, indiferent de forma corpului, și îi poți asocia cu cele mai multe topuri și încălțări pe care le ai.
Balerinii
Pantofii cu talpă joasă, de tip balerini, sunt încălțările de bază la care franțuzoaicele apelează des. Foarte rar vei vedea franțuzoaice care să meargă chinuite pe tocuri înalte în miezul zilei. Ele pun preț pe confort și naturalețe, iar balerinii sunt pantofii perfecți pentru un look șic și comod.
Rochia cu bretele subțiri
În ceea ce privește rochiile, femeile din Franța preferă modelele simple, cu croieli naturale. În ținutele de zi, acestea includ foarte des rochii simple, cu bretele subțiri, care sunt în același timp feminine, sexy și lejere.
Blugii drepți
Există numeroase trenduri în materie de jeanși, însă franțuzoaicele rămân fidele unui model clasic, ce nu se demodează niciodată. Este vorba despre blugii cu o croială dreaptă, care pot fi purtați zi de zi, fără prea mult efort.
Sacoul negru
Este dificil să găsești o jachetă care să se potrivească cu toate ținutele tale de zi cu zi. Asta dacă nu ai un sacou negru la dispoziție. Femeile din Franța folosesc intens sacoul, atât pentru ținute casual cu jeanși, cât și cu unele sexy și elegante de seară.
Cardiganul
Deși cardiganul este o piesă esențială în garderoba de iarnă, franțuzoaicele apelează la el în orice sezon, folosindu-l pe post de jachetă sau bluză. Uneori îl poartă fără top, iar rezultatul este un look sexy și boem.
Geanta de umăr
Mai practice decât gențile de mână și mai elegante decât cele de tip poștas, gențile de umăr sunt principala alegere a franțuzoaicelor.
Fusta mini
Nimeni nu poartă fustele mini mai bine decât franțuzoaicele. Reușesc să ofere naturalețe și eleganță ținutelor cu fuste mini, pe care le asociază adesea cu sandale cu toc atunci când este cazul, dar de cele mai multe ori le poartă cu bocanci și pulover sau tricou.