Fiica Annei Wintour a spus că nu dorește să lucreze în modă, dar merge alături de mama sa la prezentările importante
Deși sunt foarte apropiate, Bee a declarat deschis, în trecut, că nu dorește să calce pe urmele mamei sale și că n-o intenționează să încerce o carieră în lumea modei. "Nu sunt interesată de modă. Am 1,67 metri înălțime și sâni mari, n-am cum să îmbrac aceleași lucruri precum Karlie Kloss", a declarat ea în luna mai pentru Teen Vogue.

Fiica Annei din căsătoria cu fostul soț, David Shaffer, Bee este pasionată de film și lucrează ca asistent producător pentru show-ul "Late Night with Seth Meyers". Deși nu este atrasă să lucreze în domeniul în care activează mama ei, tânăra este văzută deseori la prezentările de modă. În iulie 2012, Bee a stat lângă Anna la un eveniment organizat la Muzeul de Artă Modernă.


Anna Wintour, care este din 1988 editor-șef al Vogue, a fost numită în iulie în funcția de director editorial al Condé Nast, una dintre cele mai importante companii de media din SUA, din care face parte şi această publicaţie, considerată un etalon al stilului.

În martie 2013, ea a fost promovată la nivelul grupului Condé Nast, ocupând şi funcţia de director artistic.Potrivit cotidianului britanic The Telegraph, Anna Wintour a fost din nou promovată la nivelul Condé Nast, urmând să supervizeze din punct de vedere editorial acest imperiu media. Din Condé Nast fac parte şi alte publicaţii celebre, precum Vanity Fair, The New Yorker, Glamour şi GQ.


Anunţul a fost făcut de directorul executiv al Condé Nast, Charles H. Townsend, într-o notă internă adresată miercuri angajaţilor companiei.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro