Modă: Pippa, sora lui Kate, 10 ţinute sexy
Features / De Ileana Voicu Ghinea, 08.05.2011
Pippa, botezată Charlotta Philippa Middleton, a fost senzaţia nunţii regale, în afară de sora ei. Stilul, simplitatea, graţia şi eleganţa de care a dat dovadă tânăra de 27 de ani, pe tot parcursul evenimentului, au transformat-o în cea mai dorită domnişoară din Anglia.

"Intrarea în lumea bună a vedetelor bine îmbrăcate" şi-a făcut-o prin alegerea rochiei albe, de satin, în care a "defilat" la nunta surorii ei, însă în multele ipostaze în care a fost surprinsă, chiar şi înainte de nuntă, a demonstrat că bunul gust este o moştenire genetică în familia Middleton.

Despre Pippa se ştie că a crescut în Berkshire şi, la fel ca sora ei şi fratele mai mic, a urmat cursurile colegiului Marlborough urmând ca apoi să studieze literatura engleză la Universitatea din Edinburgh. Acum, cumnata viitorului rege al Marii Britanii lucreazp ca planificatoare de evenimente la Table Talk şi la firma familiei, Party Pieces, care se ocupă cu comercializarea de articole pentru diverse festivităţi.

Foto: Marie Claire
  • doina, luni, 30.05.2011 17:23
    PIPPA

    as zice ca stilul ei nu este nici pe departe sexy.mai degraba unul potolit.nu face excese in nici o privinta si este foarte bine asa.mi se pare dragutza si eleganta in toate tinutele prezentate aici.

  • Mari, luni, 09.05.2011 16:57
    Pippa

    Deci, daca nu are 3 kg de silicoane, machiaj sa nu poata dechide ochii, gata ; ebtarna, urat,etc. De cand ati devenit voi , experte in ale modei, elegantei si feminitatii? Fiecare are farmecul propriu si nu trebuie comparat cu Kate. Pippa e eleganta, feminina si cu mult bun simt, ceea ce in comparatie cu tara asta lipseste cu desavarsire. In Romania daca nu esti pe jumatate dezbracata, nu faci nimic,GRESIT! Invatati sa fiti femei, nu o marfa expusa pe un raft, pe care o poate atinge toata lumea dupa bunul plac. Sau ce, numai PITI au trecere? Eu cred ca a inceput lumea sa sa sature de atat prost gust, sa va vad atunci ce-o sa faceti expertelor!

  • A, luni, 09.05.2011 15:39
    She loooks ooold!

    E mult mai frumoasa Kate! Si nici nu s-ar zice ca ea ar fi sora mai mare...Pippa pare destul de batrana pentru cei 27 de ani ai ei. Kate e mult mai draguta si dulce.

  • aida, luni, 09.05.2011 11:56
    cumnata de print

    acum ca este ruda cu familia regala poa' sa fie ce vrea ea, numai frumoasa nu. este cam prea sifonata si mai are si niste laboaante. iti da asta o scaltoaca, te invarti de 6 ori in jurul axei. sa fim seriosi, o fi subiect de presa, dar atat

  • miriam1980, luni, 09.05.2011 04:53
    ?

    Eu inteleg ca viata in Romania si faptul ca vedeti toata ziua piti peste tot v-a stricat bunul gust insa chiar asa de rau incat sa spuneti despre fetele astea ca-s urate si banale?! sunt simbol al feminitatii si elegantei cu bun gust, daca voi aveti nevoie de sani la vedere si machiaj excesiv pt a remarca pe cineva e chiar trist.

  • cosmin, duminică, 08.05.2011 21:39
    sa fim seriosi

    Ati innebunit lumea cu paratura asta uitati-va la fatza ei ce cearcane si ce pungi poate avea,ce riduri... apoi sa nu omitem droaia de machiaj care salveaza mult din imaginea ei,cum ar arata fara machiaj ,daca in aceasta stare arata asa?! Nu afirm ca este oribila,dar e cat se poate de comuna,si are un aer obosit.Nici sora ei nu este mult mai presus,insa arata mai fresh.Sunt doua fete banale,daca le-am fi intalnit pe strada in Ro ,cu siguranta nu ne-ar fi sarit niciuna dintre ele in ochi,cel putin nu in mod pozitiv.

  • heartbeat99, duminică, 08.05.2011 20:53
    pippa

    e draguta, dar machiajul o face sa para batrana

  • mihaelaa21, duminică, 08.05.2011 19:18
    ?...

    Mai batrana ca sora ei?? Este de o mie de ori mai draguta decat Kate si arata mult mai bine in comparatie cu Kate care este chiar uratica (insa voit s-a facut atata valva in jurul ei pt a-i mai ridica potentialul).

  • a, duminică, 08.05.2011 16:54
    unde?

    si tinutele sexy unde sunt?! ca cele de aici sunt cam batranicioase...

  • simona, duminică, 08.05.2011 09:32
    Pippa

    La nunta a fost ok,dar nu mi se mai pare asa frumoasa.Pare mai batrana decat sora ei,ceea ce nu e tocmai bine..zic eu..

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro