Demi Moore: 22 de ţinute care-i definesc personalitatea
Features / De Ileana Voicu Ghinea, 27.11.2010
Actriţa, care prin aspectul fizic pe care îl are la cei 48 de ani ai săi le poate da clasă mai tinerelor ei colege, uimeşte de fiecare dată când apare în public. Fie că alege o ţinută casual, de stradă, fie că îşi pune la treabă toată imaginaţia ca să arate uimitor pe covorul roşu, actriţa nu a fost prinsă de multe ori pe picior greşit.

Cum a început totul...


Moore părăseşte şcoala la vârsta de 16 ani angajându-se ca Pin-up-Girl, o activitate care presupunea să se lase fotografiată în posturi erotice. Din anul 1981 a început să joace în serialul "General Hospital". Primul succes ca actriţă l-a avut în filmul "Este vina lui Rio", în 1983, iar în 1985 joacă în pelicula "St. Elmo’s Fire". Regizorul Joel Schumacher o ameninţă cu anularea contractului, din cauza dependenţei de droguri. Ca să nu-şi piardă jobul se internează într-o clinică de specialitate şi reuşeşte să joace până la final. Pentru interpretarea din "Ghost", Demi a fost nominalizată în anul 1990 la Globurile de Aur, devenind astfel una dintre cele mai bine cotate actriţe americane. În plus, Demi Moore este prima actriţă care primeşte pentru un film - "Striptease" - onorariul de 10 milione de dolari.

De-a lungul carierei cinematografice le-a dat replica unor actori ca Patrick Swayze, Tom Cruise, Robert Redford sau Michael Douglas. Pe lângă cariera de actriţă, Demi Moore este şi producător, fiind singurul acţionar al firmei "Moving Pictures". În filmul "Charlie’s Angels: Full Throttle" realizează un comeback în domeniul cinematografiei.

3 căsătorii şi 3 copii


Demi Moore s-a căsătorit în anul 1980 cu muzicianul Freddy Moore, ale cărui şlagăre le ascultă şi în prezent. În 1984 divorţează de Moore, iar în 1987 se căsătoreşte cu Bruce Willis, cu care are trei fiice. Divorţul celor doi a venit în 1998, iar din 2005 Demi Moore este căsătorită cu Ashton Kutcher, mai tânăr decât ea cu 16 ani.
  • alexandra, luni, 29.11.2010 09:45
    e misto

    ce bine e sa ai multi bani si nimic altceva de facut... Ea a fost mereu frumoasa la fata, are o figura superba, un zambet superb, insa la corp nu a fost niciodata frumoasa inainte. Era patrata, masiva. Corpul de acum e rezultatul catorva operatii estetice. Acum e mult mi feminina, si-a pus sani... E misto sa fii vedeta.

  • mica, sâmbătă, 27.11.2010 11:11
    demi moore

    este superba in absolut toate ipostazele !

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro