Ce spun tendintele acestei veri
Modă · Features / De Roxana Luca, 26.05.2008

Care sunt tendintele? Ce pot purta? La ce renunt si ce pastrez din garderoba mea? Acestea sunt eternele intrebari pe care ni le punem atunci cand se apropie un nou sezon.

Care sunt tendintele? Ce pot purta? La ce renunt si ce pastrez din garderoba mea? Acestea sunt eternele intrebari pe care ni le punem atunci cand se apropie un nou sezon.

Daca ai facut deja cunostina cu tendintele sezonului cald, trebuie sa stii ca, in mare, directiile vestimentare pentru primavera si vara sunt aceleasi. Totusi exista unele mici diferente. Afla ce se poarta in aceasta vara.

Chiar daca este esential sa te simti bine in hainele tale, in functie de stilul si personalitatea ta, trebuie sa consulti si un ghid al tendintelor, pentru a nu da gres.


Tot anii '70


La fel ca in aceasta primavara, si in vara lui 2008 se poarta tinutele inspirate din anii '70. In aceasta vara insa, asa cum ne demonstreaza colectia Prada, acest stil este abordat cu prospetime, fapt ce integreaza tinuta in moda contemporana si nu in cea de acum 30 de ani.

Retinem din acea perioada pantalonii evazati, esarfele in forma de turban sau bentita pentru par, fustele si rochiile lungi. Tesaturile si culorile sunt insa cele ale anilor '70.

O tinuta care respecta aceasta tendinta se potriveste foarte bine unei plimbari romantice si nocturne pe malul marii.


Transparenta misterioasa


Vara iti permite o doza de libertate si te provoaca sa indraznesti sa combini, sa suprapui, sa te joci cu vestimentatia ta. Poarta pantalonii scurti cu un top vaporos si transparent, pe sub care imbraci un simplu maiou negru.

Cand alegi transparenta, retine faptul ca trebuie sa primeze senzualitatea si nu provocarea vulgara. Creatorii ne propun ca in aceasta vara sa ne invaluim in haine transparente. Marc Jacobs, Prada si Fendi promoveaza astfel de tinute. Ei au abordat transparenta in colectiile lor si tine doar de tine sa te inspiri si sa o adaptezi stilului tau.


Imprimeurile florale


Imprimeurile vor decora rochiile, bluzele si fustele verii, dar vor prima cele florale, excelente pentru sezonul cald. Abstracte sau impresioniste, pictura naiva sau tipatoare, florile sunt la loc de cinste in colectiile Balenciaga.

Buchetul de flori este prezent si in colectiile Stella McCartney, D&G, Ralph Lauren, Mission, Marc Jacobs, Roberto Cavalla si Kenzo.

Florile imprimate pe haine par a fi o oda a feminitatii si romantismului pe care ne-o inchina cu drag creatorii. De ce sa nu o adoptam?


Foarte lung


Este vremea relaxarii, a plimbarilor boeme si a lejeritatii. Ce s-ar potrivi cel mai bine acestei stari de spirit? O rochie, o fusta sau o camasa de noapte lunga si vaporoasa. Daca adori fustele si rochiile lungi, in vara aceasta le vei purta fara limite.

Este vremea lor, indiferent de ocazia pentru care le porti. In timpul prezentarilor pentru vara 2008, aproape toti creatorii de la New York, Paris, Milano si Londra au optat pentru rochiile foarte lungi.

Daca te gandesti bine, o astfel de rochie este si foarte practica. Asta in cazul in care picioarele nu reprezinta un atu al tau. Daca esti supla, alege o rochie mulata, foarte feminina si sexy - te va pune bine in valoare.

Futurism


Tendinte... Repetitii... In... Out... Moda pare a fi un etern du-te-vino. Nimic nu e vechi si nimic nu e nou. Exista doar detalii pe care le lasam uneori sa se odihneasca si, cand nimeni nu isi mai aminteste de ele, le reinventam si le reintegram in ceea ce numim tendintele sezonului.

Insa unii creatori propun o vestimentatie de vara ce pare a fi desprinsa din filmele stiintifico-fantastice: rochii gogosar, umeri ampli, sandale de gladiator.

Designerii valorizeaza ceea ce numim moda experimentala. Aceasta se concretizeaza prin inventie si folosirea tesaturilor si a materiilor prime favorabile pentru a obtine efecte de umbre, lumina, transparenta, dinamism, suplete sau rigiditate.

Efectele plastice, adaptarea denimului si decupajele stil laser dau nastere unei tinute originale. Daca esti indrazneata, adapteaza aceste tendinte si vei face parte din avangarda.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro