40
Modă. 40 cele mai interesante ţinute de la Milan Fashion Week
Modă · Colectii / 05.03.2016

Săptămâna Modei de la Milano s-a desfăşurat în perioada 24 februarie - 1 martie şi a adus pe podium propunerile designerilor italieni pentru sezonul toamnă-iarnă 2016/2017.

Materialele cu o strălucire discretă, elegantă şi preţioasă, precum satenul, mătasea, catifeaua sau cele metalizate au dominat colecţiile prezentate la Milano. Alberta Ferretti, MaxMara şi Luisa Beccaria au propus numeroase ţinute care au inclus textile cu o strălucire delicată. 

Motivele botanice şi chiar zoologice au fost puternic reprezentate, iar printre casele de modă care au propus astfel de imprimeuri numărându-se Gucci, Dolce & Gabbana şi Roberto Cavalli. De asemenea, motivele inspirate de vasta cultură chineză şi-au făcut loc sub formă de broderii sau imprimeuri pe rochiile purtate de modelele care au defilat pentru Alberta Ferretti, Gucci sau Luisa Beccaria. 

Printurile digitale, în culori puternic contrastante şi stiluri asimetrice se numără de asemenea printre tendinţele sezonului toamnă - iarnă 2016/2017, fiind prezente în colecţiile celor de la Emporio Armani, Marni, Prada, Emilio Pucci, Salvatore Ferragamo sau Versace.

Costumele de inspiraţie masculină, reinventate astfel încât să se transforme în ţinute sexy şi cât se poate de feminine au făcut parte din colecţiile propuse de Gucci, Alberta Ferretti, care a ales predominant catifeaua şi mătasea pentru ele, Aquilano Rimondi, Blumarine, Bottega Veneta, Giorgio Armani, MaxMara sau Versace.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro