Peste 400 de invitați au admirat noua colecție primăvară-vară 2014 a brandului Stephan Pelger, împreună cu star DJ-ul Simone Anes, cea care compune muzica pentru prezentările de modă ale designerului.
Lansată în Săptămâna Modei de la Berlin, colectia a impresionat prin culorile vibrante, pline de energie, dar și prin eleganța desăvârșită a ținutelor.
”Ca de fiecare dată, Berlinul, capitala modei germane, m-a primit cu brațele deschise. Sunt încântat de rezultatul final și mai ales de impresiile celor care au vizionat colecția. Femeia care poartă ținutele din noua colecție este o femeie delicată, dar în același timp îndrăzneață, care nu fuge de prea multă culoare și iubește sofisticatul” a declarat designerul Stephan Pelger.
10 manechine de top au purtat rând pe rând cele 25 de ținute ce fac parte din colecția Flower, dedicată zilelor lungi de vară și serilor de petrecere. Muzica special compusă de Simone Anes a dat ritm întregii prezentări, amestecându-se perfect cu ținutele realizate de designer.
Colecția cuprinde de la rochii ce pot fi purtate în timpul zilei până la cele dedicate evenimentelor speciale, toate fiind învăluite de exuberanța specifică unui sezon cald în care culorile predominante sunt cele puternice ca portocaliul sau fucsia. Pentru a îmblânzi puterea culorilor, designerul a ales printuri florale din culori pastelate, dar și negru pentru a evidenția ținutele înnobilate cu pietre și broderii aplicate.
Partea de styling a fost realizată, ca de fiecare dată de Ovidiu Buta, cu care Stephan Pelger are o colaborare lungă și de succes, încalțămintea de Mihaela Glavan, hairstyling-ul este realizat de Radu Andrei, iar gențile fac parte dintr-o colecție capsulă Stephan Pelger for Cathias Edeline.
Astea sunt manechine? Sunt oribile! sincer..