33
ALEXANDRA CALAFETEANU – colecţia “Duplicity” toamnă-iarnă 2016
Modă · Colectii / 28.05.2015

The Ark a gazduit evenimentul de lansare a colecţiei F/W 2016, DUPLICITY, semnată de ALEXANDRA CALAFETEANU. O prezentare ca un manifest pentru o duplicitate doar vestimentară, unde texturile, linia designului şi cromatica se îmbină într-un dans aproape decandent, care prinde volum, contur şi îmbracă orice siluetă într-un mix dintre feminitate şi îndrăzneală.

Colecţia pentru sezonul de toamnă-iarnă 2016 aduce în prim plan magnetismul limitelor, avȃnd pe de-o parte rochii lungi, care urmăresc linia corpului, negre, cu accente albe, salopete vaporoase, fuste conice, bluze şi jachete cu detalii din dantela din bumbac cu mătase, cusute de mȃnă, exprimând puritatea, eleganţa şi feminitatea unei femei angelice. Iar, la polul opus avem jachete din neopren perforat cu revere duble, bărbăteşti şi paltoane multifuncţionale ce ȋşi schimbă atât forma, cât şi stilul, în funcţie de modul în care sunt accesorizate.


Conceptul Duplicity s-a reflectat şi în realizarea coafurilor, astfel modelele au defilat prezentând coafuri care, privite din diferite unghiuri, reprezentau coafuri diferite. Jumătate de coafură era lăsată natural, ca să exprime simplitatea şi naturaleţea, iar jumătate era coafată cu volum, pentru a exprima complexitatea şi forţa unei femei.

Alexandra Calafeteanu a oferit duplicităţii o formă şi astfel a realizat această prezentare a unei colecţii unde culorile, formele şi texturile sunt puse să joace şah. Însă, regina – femeia ȋndrăzneaţă, care sfidează regulile şi sacrifică pionii, dar constant protejată - conduce jocul până la ”şah mat” ȋmbrăcând aceste ţinute. Pusă să defileze, duplicitatea capătă pentru prima dată un sens pozitiv, o provocare pentru a lăsa ambele feţe ale stilului vestimentar să te domine.


”Ma adresez femeii moderne a cărei identitate se divide, se multiplică ȋn tot atâtea personaje care pot avea apartenenţa unei fragilităti angelice, dar care ascunde adesea o puternică forţă interioară”, spune Alexandra Calafeteanu.

Colectia „Duplicity” prezintă mai multe feţe ale designului, unde ţinutele se transformă şi odată cu ele modifică şi femeia care le poartă. Ca un duel al contrastelor: albul cu negru, texturile dure ca neoprenul şi bumbacul peliculizat cu dantela si matasea, linia feminină a designului cu formele brute, eleganţa unui stil cu influenţe retro cu geometria stilului modern şi cu elemente futuriste, care fac o trecere de la trecut, prezent şi viitor doar prin cromatică, forme şi texturi, creând simbioza perfectă.


Duplicity – de la concept la forma


Cromatica menţine războiul dintre alb şi negru şi uneori termină cu remiza, exprimată prin gri.  Într-un timp ȋn care explozia de culoare şi banal se ascunde sub diferite forme, Duplicity te provoacă să accepţi să fii altfel, sv ȋţi laşi pielea să fie dominată de jocul limitelor, de un cocktail de stiluri, care are puterea cameleonică de a se mula ca o mănuşă pe fiecare femeie.
Duplicity – colecţia care reuneşte, sub acelaşi val de texturi, angelica cu extravaganta, ca fiind două feţe ale aceleiaşi femei.  



Locatie : The ARK ;
Photo : Tiberiu Arsene
Make-up Traviata Păduraru
Asistent make-up : Edith Mihaiciuc
Hair : Beauty District
Modele : Florina şi Alina (Studio 1 Management)
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro