"V" de la Valentino
Modă · Case de moda / De Lavinia Gogu, 13.05.2004

Logo-ul V, de la Valentino este cunoscut in intreaga lume, iar femei precum Jacqueline Kennedy si Elizabeth Taylor i-au purtat creatiile sale rapitoare. Astazi, Valentino este un brand international de nezdruncinat in lumea modei, iar hainele ce-i poarta semnatura flateaza feminitatea si frumusetea femeii.

Valentino Garavani s-a nascut in Voghera, in nordul orasului Milano pe 11 mai 1932. Din timpul liceului, tanarul Valentino manifesta un temperament artistic foarte precoce si devine interesat de moda. A luat cursuri de design de moda si a invatat franceza pentru a putea merge la Paris. La numai 17 ani, el ajunge in capitala mondiala a modei de la acea vreme.


Dupa cativa ani de ucenicie la case de moda precum Jean Desses si Guy Laroche, Valentino se intoarce in Italia, la Roma, la inceputul anilor '60 si isi deschide un atelier pe Via Condotti. Era perioada Dolce Vita si multe staruri hollywoodiene ajunse in Cine Citta au iubit creatiile lui Valentino si i-au pavat un drum sigur spre faima.



Debutul international al lui Valentino se intampla in 1962 in Florenta, capitana italiana a modei de la acea vreme. Prima sa prezentare de podium a avut loc la Pitti Palace si a insemnat un succes pentru Valentino si o adevarata revelatie in moda, atat clientii cat si presa fiind entuziasmati de talentul tanarului designer.




La sfarsitul anilor '60 Valentino il cunoaste pe Giancarlo Giammetti, un student la arhitectura care abandoneaza facultatea pentru a deveni partenerul de afaceri al designerului. Geniul si intuitia in afaceri de care a dat dovada Giammetti a asigurat dezvoltarea si succesul international al casei Valentino.



Colectia Alba al lui Valentino din 1967 este cea in care "V"-ul castigator apare pentru prima data si il transforma intr-un neincoronat rege al modei. Rochia mini din matase alba pe care Valentino a creat-o pentru casatoria lui
Jacqueline Kennedy cu Aristotle Onassis a facut copertile revistelor din intreaga lume.



Pana in 1972, el isi lansase atat linia de pret-a-porter pentru femei cat si pentru barbati si si-a deschis buticuri in Milano si Roma. Linia pentru tineret se numeste Oliver, nume inspirat de iubitul sau caine. In anii ce au urmat, Valentino si-a extins categoriile de produse ce-i poarta semnatura, folosindu-si ideile pentru a crea blugi, tricouri, design interior si in 1978 chiar si propriul sau parfum.



Expansiunea lui Valentino a continuat cu un lant de buticuri deschise in America si Japonia. 1989 marcheaza deschiderea
Academiei Valentino, un spatiu cultural langa atelierul sau din Roma, dedicat expozitiilor de arta si prezentarilor.

Valentino stie exact cum sa traduca mesajul sezonului primavara-vara 2004 in matase si satin, in corsete si rochite feminine si vaporoase. Stie cum sa asorteze o rochita din sifon la o fundita de culoarea lavandei. Stie cum sa potriveasca un model business la un material fin ca briza marii si ca frumusetea se afla cateodata in albul imaculat.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro