Ce bijuterii vom purta in toamna aceasta?
Esti la curent cu noile tendinte ale sezonului in ceea ce priveste vestimentatia, si ai inceput, poate, sa-ti modifici garderoba in acest sens: imprimeuri leopard, imbracaminte voluminoasa, ghete cu tocul inalt. Ce urmeaza acum? Intr-adevar, cum sa uitam tocmai de accesorii? Se stie ca bijuteriile au darul de a personaliza fiecare tinuta, pentru ca alegerea lor ne reprezinta si ne pune in valoare. Asemeni garderobei, si caseta ta de bijuterii are nevoie de cateva schimbari...
In ceea ce priveste metalul, avem de a face cu regele absolut: aurul. Aceasta, indiferent de modelul bijuteriilor sau de stilul acestora. Dar daca nu-ti place, pur si simplu, sa porti aur? Pentru ca se mai intampla, uneori, si asa... ei bine, designerii au o veste buna pentru tine: aurul alb este, de asemenea, modern. Tine cont de faptul ca sunt agreate in mod deosebit bijuteriile masive, cu pietre rosii (traiasca rubinele!), dar nici diamantele nu sunt neglijate.



Bratarile reprezinta una dintre marile "intrari" in tendintele acestui sezon. Bineinteles ca regula accesoriilor supradimensionate n-a facut exceptie, asa incat se poarta bratarile groase si late. De fapt, s-ar putea spune ca niciodata nu au fost mai moderne decat acum.

Regula auriului poate fi incalcata in ceea ce priveste bijuteriile, pentru ca, in materie de cromatica, anul acesta se poarta foarte mult culoarea gri. Iar argintul se asorteaza minunat cu aceasta culoare si tonurile acesteia, dupa cum stii...