7 trenduri de modă din această toamnă pe care să le încerci fără să cumperi haine noi
Poți să creezi unele ținute în tendințe pentru această toamnă cu piesele vestimentare pe care le ai deja în garderobă.
Iată câteva trenduri din toamna acestui an pe care să le porți fără să fii nevoită să cumperi alte haine:
Cămăși
Pentru că se numără printre piesele de bază din orice garderobă, este imposibil să nu ai cel puțin o cămașă în colecția ta de haine. Sezonul acesta, poartă cămașa peste un top, în locul cardiganului sau jachetei în zilele mai calde de toamnă. De asemenea, o poți purta ca bază a ținutei tale, în asociere cu veste sau sacouri.
Pantaloni de costum
Dacă în trecut pantalonii de costum, cu croială clasică, se încadrau bine numai în ținutele formale, în acest sezon îi poți purta ca pe o pereche obișnuită de pantaloni. Sunt priviți în prezent ca piese casual, astfel că îi poți asocia cu tricouri grafice, pulovere sau cu un top elegant și pantofi cu toc pentru un look de seară.
Compleurile
Sunt în tendințe seturile formate din două sau trei piese, fie că este vorba de pantaloni și top, fustă și top sau o a treia piesă, precum jacheta sau sacou. Dar nu este necesar să investești în acest trend dacă ai deja câteva piese vestimentare în aceeași culoare. Poți să creezi efectul unui look monocromatic interesant fără să deții un compleu.
Carourile
Carourile rămân un imprimeu must have pentru toamnă. Este un look ce nu pare să se demodeze prea curând, astfel că este indicat să deții cel puțin o piesă vestimentară în carorui. Stilul vestimentar numit Academia este popular în rândul fashionistelor și presupune includerea hainelor de inspirație academică, inclusiv a carourilor. Poți purta o fustă în carouri, un sacou sau cămașă în asociere cu pantalonii de costum pentru a crea un astfel de look.
Culori saturate
Pe măsură ce vremea se răcește și zilele devin mai scurte și mai întunecate avem tendința de a alege ținute în tonuri neutre și închise. Dar acest lucru nu este valabil toamna aceasta. Se poartă nuanțele saturate, intense, deci nu a venit momentul să-ți pui bine hainele de vară. Poartă acest trend prin asocierea mai multor nuanțe saturate sau alege să evidențiezi o singură piesă puternic colorată.
Topurile cu mesaje și modele grafice
În trecut, mesajele, desenele și imprimeurile de pe tricouri și hanorace erau considerate puerile și nu aveau ce căuta în gaderoba unei fashioniste. Dar așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, lumea modei este plină de surprize, iar în prezent astfel de topuri sunt la mare căutare. Dacă ai deja un tricou sau hanorac cu model sau slogan imprimat asociază-l sezonul acesta cu o piesă într-un stil complet diferit. Secretul este să obții un contrast de stiluri interesant. De exemplu, poți să combini un tricou grafic cu o fustă midi voluminoasă sau un hanorac cu pantaloni de costum.
Franjuri
Este un detaliu de design care nu se demodează niciodată. În acest sezon poți purta franjurii în două stiluri - fie îi încadrezi în look-uri inspirate de anii '20, fie în cele care amintesc de anii '70. Poți să oferi un aspect retro, de tip Great Gatsby, ținutei tale dacă asociezi franjurii cu cercei masivi, statement, și piese în tonuri metalice. Dacă vrei un look în stilul anilor '70, poartă franjurii cu pantaloni evazați și piese de tip quilt.