10 articole pe care trebuie să le porți în sezonul toamnă-iarnă 2014-2015

Modă / 23.09.2014

Cu doar 10 articole vestimentare se poate reînnoi complet garderoba pentru sezonul toamnă-iarnă 2014-2015, scrie ziarul spaniol ABC. Cotidianul citat de Agerpres propune opțiuni "de lux" sau "low cost", potrivite pentru toate buzunarele.

1. Capa-mantou de la Burberry

A fost lansată la prezentarea de modă a firmei Burberry Prorsum pentru sezonul toamnă-iarnă 2014-2015. Dacă se dorește cea originală a firmei, clientele o pot "personaliza" înscriindu-și inițialele, așa cum au făcut deja celebrele top-modele Rosie Huntington și Cara Delevingne. Există și versiuni "low cost" propuse de Bershka și Zara. O altă variantă ar fi achiziționarea unui șal sau fular XXL, care pot fi folosite pe post de capă. De evitat însă tonurile stridente. Se poate alege un tartan în tonuri domoale, care să se potrivească la orice.


2. Încălțăminte sport "skater shoes" de la Vans

Din pânză, piele sau piele întoarsă, tenișii Vans sunt tot timpul actualizați sau reciclați. Pentru iarnă, pantofii "slip on" sunt propuși în modele și materiale noi, precum catifeaua sau paietele (la Givenchy și Jimmy Choo). Nu trebuie neglijați însă cei originali, de la Vans, croiți în toate tipurile de texturi și culori. Pentru ocaziile mai speciale sunt propuși cei negri din piele exotică sau din imitație, care pot fi purtați chiar și la un taior pantalon.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro