Ce se întâmplă atunci când ești în travaliu
Mama și copilul · Sarcină / 02.02.2018

Nașterea unui copil este unul dintre cele mai incredibile lucruri pe care le poate face corpul unei femei și, de asemenea, unul dintre cele mai dureroase. Dacă ești însărcinată sau îți dorești să rămâi gravidă, s-ar putea să te întrebi ce se întâmplă cu organismul tău atunci când ești în travaliu.

Ce transformări au loc în corpul tău când ești în travaliu?


1. Se rupe apa


Printre primele lucruri care se întâmplă atunci când intri în travaliu este ruperea apei. Este cunoscută sub numele de ruptura spontană a membranelor, care are loc atunci când corpul declanșează o serie de evenimente celulare. La fel cum celelalte părți ale procesului nașterii sunt diferite pentru fiecare femeie, și ruperea apei este diferită față de cazul altor femei. Poate fi o curgere subtilă sau abundentă, poți avea sau nu contracții uterine. Dar un lucru este clar - travaliul va începe în câteva ore de la ruperea apei.

2. Foamea și oboseala dispar


S-ar putea să crezi că nașterea te face să îți fie și mai foame. La urma urmei, corpul tău face multă muncă fizică. Însă nu ți se face foame și nu vrei să mănânci în timpul travaliului. În ciuda faptului că organismul tău muncește atât de mult pentru a scoate bebelușul, nici nu obosești. Indiferent de ora la care începe travaliul, fie că e la 1 sau la 8 dimineața, nu vei fi obosită. Însă probabil că îți vei dori să dormi după aceea.

3. Ai contracții


Contracțiile sunt unele dintre cele mai cunoscute părți ale acestui proces. Atunci când intri în travaliu, uterul tău se contractă și începe să împingă bebelușul afară. Contracțiile sunt dureroase, dar sunt necesare pentru aducerea pe lume a copilului. 

4. Te doare spatele


Contracțiile în sine sunt dureroase, dar provoacă și dureri de spate. De fapt, unul dintre primele semne că ai contracții este durerea de spate. Din moment ce uterul este un mușchi mare, senzația crampelor din uter poate fi resimțită în zona spatelui atunci când încep contracțiile. De asemenea, poți simți dureri de spate și care nu au vreo legătură cu contracțiile. În mod normal, un bebeluș coboară cu fața lipită de coloana mamei. În unele cazuri, copilul coboară cu craniul lovind coloana mamei. Când se întâmplă acest lucru, apare o durere constantă care radiază în jurul abdomenului, însă se simte mai ales la spate.

5. Este eliminat mucus


Așa cum îți poți imagina, multe fluide corporale ies din corp împreună cu copilul. Unul dintre aceste fluide este mucusul. În mod normal, în timpul sarcinii există un mucus care acoperă cervixul, pentru a ajuta la protejarea copilului de infecții. Acel mucus se slăbește și se desprinde de colul uterin.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro