Ce efecte are consumul excesiv de grăsimi în timpul sarcinii?
Potrivit unui nou studiu, există o legătură directă între consumul de grăsimi și calorii al unei femei însărcinate și sănătatea bebelușului ei. Lasă chipsurile deoparte și crează-ți un meniu diferit pentru cele 9 luni de sarcină.
Deși uneori nu ai cum să nu cedezi în fața poftelor alimentare din timpul sarcinii ar fi bine să încerci să mănânci cât mai multe salate pentru a evita impactul negativ asupra stării de sănătate a bebelușului. În cadrul unui studiu realizat de oamenii de știință de la Clinica din Cleveland s-a constatat că femeile care preferă meniuri dense din punct de vedere caloric și cu foarte multe grăsimi pot transmite numeroase riscuri bebelușilor.
Cercetarea a fost efectuată în colaborare cu o echipă de la Universitatea din Virginia pentru a se putea evalua consecințele dietei viitoarelor mame asupra riscului de astm, prelucrare deficitară a lipidelor și metabolizarea ineficientă a glucozei de către organismul bebelușilor.
„Dacă se dorește reducerea cazurilor de astm, diabet și obezitate este esențial să se intervină chiar din timpul sarcinii și din primele luni de viață ale copilului”, a spus dr. Giovanni Piedimonte, de la Centrul de Pediatrie Pulmonară al Clinicii din Cleveland. „Orice dietă care nu are un conținut echilibrat de carbohidrați, proteine și lipide poate avea consecințe negative pe termen lung pentru făt. Este foarte important să se conștientizeze că vitaminele sunt esențiale”
, a continuat acesta.
Sarcina și sănătatea bebelușului
Pentru a putea formula concluziile cercetătorii au observat șoarecii, a căror dietă au modificat-o în timpul sarcinii. „Modificarea conținutului de grăsimi și lipide al meniului din timpul sarcinii a fost suficientă pentru a schimba dramatic structura plămânilor fătului. Căile respiratorii au devenit extrem de sensibile la orice substanță iritantă în contextul unui meniu cu un exces de grăsimi și calorii de-a lungul sarcinii, iar caloriile și lipidele au fost transmise fătului prin intermediul placentei. S-a observat în mod clar modificarea profilului metabolic al organismului fătului”
, a explicat dr. Piedimonte.
Studiul a identificat și o legătură între dieta mamelor și greutatea bebelușilor la naștere. „Copiii care se nasc după o sarcină care a implicat un meniu cu foarte multe calorii vor fi de obicei mai mici. Greutatea lor este mai redusă, dar concentrația de grăsimi este mult mai ridicată. Pe termen lung vor deveni supraponderali și vor avea un risc ridicat de diabet. Este clar că profilul metabolic al fiecărui bebluș este legat direct de meniul care s-a consumat în timpul sarcinii”
, a spus dr. Piedimonte.
Starea bebelușului tău reflectă ce ai consumat în cele 9 luni
Potrivit autorilor studiului, viitoarele mame trebuie să fie atente atât la cantitatea de alimente, cât și la tipul de preparate consumate. „În prezent aproape 40% dintre copii sunt obezi sau supraponderali, iar motivul poate fi consumul de produse care conțin sirop de porumb cu fructoză în timpul sarcinii. Este foarte util ca viitoarele mame să se consulte cu un nutriționist pentru că este foarte ușor să consume prea mulți carbohidrați sau lipide, afectând metabolismul fătului”, spune dr. Piedimonte.
O dietă utilă pentru bebelușul tău
Având în vedere faptul că majoritatea femeilor însărcinate nu vor avea timpul sau resursele necesare pentru a beneficia de sfaturile unui nutriționist dr. Dawn Lerman a indicat câteva reguli utile care previn efectele negative.
În primul rând trebuie să faci o distincție între grăsimile nocive și cele sănătoase. „Nucile, semințele de chia și cele de in, avocado și fisticul conțin grăsimi benefice și trebuie să reprezinte aproximativ 25% din totalul de calorii la nivel de zi. În acest mod vei asigura dezvoltarea optimă a creierului fătului”, explică dr. Lerman.
Cu toate acestea, chiar și grăsimile sănătoase trebuie consumate cu moderație. O porție înseamnă o jumătate de avocado sau 30g de nuci ori semințe. „Contează foarte mult să creezi un meniu echilibrat consumând cantități egale de proteine, carbohidrați și legume. Evită orice aliment procesat pentru că nu va reprezenta decât calorii inutile, un exces de zahăr și grăsimi. O femeie însărcinată trebuie să consume 6 mese mici pe zi și fiecare dintre ele trebuie să conțină o sursă de proteine. În niciun caz nu trebuie să mergi zilnic la fast food, dar poți mânca înghețată o dată pe spătămână. Pentru a fi mereu motivată imaginează-ți că ai bebelușul lângă tine și i-ai da ce mănânci. Dacă te-ai uita la el i-ai da o bucată uriașă de brânză, cartofi prăjiți sau chips-uri? Nu ai prefera să aibă un meniu variat și gustos care să-l facă mai puternic?” spune dr. Lerman.