Cariera este influențată de sarcină. 4 strategii pentru a avea succes în continuare
Mama și copilul · Sarcină / 10.01.2020

După un rezultat pozitiv al testului de sarcină viitoarele mămici vor selecta atent ce mănâncă, vor realiza exerciții adaptate sarcinii și se vor gândi la analize, vitamine și ecografii. Totuși, cariera este influențată de sarcină și trebuie să iei măsuri pentru a-ți proteja avansul profesional. Succesul în carieră se poate evapora dacă nu ești atentă.

Viitoarele mămici vor să facă tot posibilul pentru a asigura dezvoltarea armonioasă a bebelușului lor, dar deși nu este un lucru negativ, trebuie echilibrat cu prudența în plan profesional. Cariera este influențată de sarcină și trebuie să-ți iei măsuri pentru a evita neutralizarea progreselor tale de până acum. Potrivit experților, trebuie să creezi un echilibru între noua etapă din viață care tocmai începe și consolidarea poziției tale din punct de vedere al carierei.
Lunile de sarcină pot fi utile pentru a crea noi oportunități. Chestionarele realizate indică faptul că în cel puțin 50% dintre cazuri sarcina marchează îndepărtarea treptată a femeilor din pozițiile de lider, dar dacă ai o strategie concretă nu va trebui să renunți la tot ce ai realizat. Îți poți accelera progresul în timpul sarcinii aplicând sfaturile corecte. Cariera este influențată de sarcină, dar există mulți alți factori care sunt sub controlul tău și în funcție de care îți poți direcționa evoluția în sens pozitiv.

 
Iată cum trebuie să procedezi pentru a preveni regresul la nivel profesional în timpul sarcinii:

 
1. Creează constant o rețea de contacte utile

Această acțiune se aplică atât în interiorul companiei pentru care lucrezi, cât și în exterior. Vei auzi adesea afirmația „am fost acolo la momentul potrivit”, dar de fapt înseamnă că s-au cunoscut persoanele potrivite. Norocul apare destul de rar în domeniul profesional. Este vorba despre perseverență, organizare și afirmarea clară a punctelor de vedere.
 
Cum realizezi acest obiectiv: Ieși la o cafea de două ori pe săptămână cu persoane care îți împărtășesc ideile și despre care crezi că te pot ajuta să avansezi profesional, în prezent sau în viitor. Poți folosi LinkedIn ca resursă utilă pentru a identifica persoanele cu care ar fi util să te întâlnești și evidențiază de fiecare dată de ce propui întâlnirea și ce poți oferi. O formulare care te va ajuta poate fi: „Aș vrea să ne întâlnim pentru a înțelege mai bine cum ai procedat pentru a rezolva cazul X și pentru a-ți explica felul în care te pot ajuta să rezolvi problema Y”.

 
2. Documentează-ți reușitele

Potrivit specialiștilor, femeile au tendința să se concentreze pe lucrurile pe care nu le-au realizat încă, în loc să se bucure de reușitele pe care le-au avut până în prezent. Notează detaliile fiecărui succes și include-le în discuțiile despre promovări sau creșteri salariale.
 
Cum realizezi acest obiectiv: Creează un folder numit „Victorii” în cadrul email-ului tău. De fiecare dată când primești un mesaj care îți laudă munca și efortul include-l în fișier. De asemenea, creează și un fișier numit „Reușite săptămânale” plus o notificare pentru zilele de vineri pentru un interval de 15 minute în care vei reflecta la tot ce ai făcut bine în săptămâna care s-a încheiat. Aceste fișiere te vor ajuta să realizezi un grafic pentru a reflecta reușitele pe care le-ai avut și vei conștientiza realizările pe care în caz contrar ai putea să le treci cu vederea.

 
3. Gândește-te ce poți face pentru ceilalți înainte de a vedea avantajele pe care ți le pot oferi

De fiecare dată când vorbești cu cineva întreabă-te cum poți ajuta acea persoană. Este vorba despre o conectare la nevoile celorlalți care creează o valoare adăugată interacțiunii sociale.
 
Cum realizezi acest obiectiv: Fii întodeauna pregătită să relaționezi cu ceilalți. Fă-ți un obicei din a identifica un scop generos pentru fiecare interacțiune. Generozitate încurajează o atitudine similară din partea interlocutorului, iar crearea unei reputații de ajutor și de susținere a legăturilor pozitive îi va face pe ceilalți să se gândească la tine când vor să-și lărgească rețeaua de contacte. Finalizează fiecare dialog cu o întrebare de genul: „Pot face și eu ceva pentru tine?”. 

 
4. Fii atentă cum și când vorbești despre sarcină

Una dintre cele mai frecvente greșeli făcute de femei se referă la includerea sarcinii în toate discuțiile de la serviciu. „Poate ți se pare normal să le povestești colegilor cât de obosită te simți, că este dificil să crești în greutate sau cât de des apar grețurile matinale, dar să știi că astfel de confesiuni vor afecta modul în care te percep. Sigur că poți cere sfaturile sau ajutorul altor femei, dar nu face acest lucru cu persoanele care pot lua decizii drastice la nivel profesional”, recomandă dr. Allyson Downey, psiholog.
 
Cum realizezi acest obiectiv: Discută despre felul în care te simți numai cu anumite colege de același nivel profesional, eventual care îți sunt deja prietene apropiate. Evită să abordezi acest subiect în cadrul ședințelor sau prezentărilor sau când ai discuții cu managerul tău. Nu înseamnă că ai ceva de ascuns, ci revenirea constantă la acest subiect poate da impresia că nu mai ești la fel de motivată pentru a-ți realiza atribuțiile sau că nu ai energia necesară pentru a reuși.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro