Misterul lingurițelor sau cum ajungi să te simți ultimul om
Mama și copilul · Jurnal de mamă singură / 12.05.2020

Să știți că mie nu mi-au lipsit niciodată șosete! Am avut numai mașini de spălat credincioase și fidele, care nu mi-au mâncat niciodată șosete. Sau poate am avut șosete credincioase și fidele și, de fapt, ele nu m-au părăsit pe mine. În fine, ideea e că niciodată nu mi-au dispărut în mod misterios șosete așa cum aud pe la toată lumea.

Nici n-am înțeles niciodată treaba asta cu șosetele! Cum, mă, să îți dispară șosete? În casă??? Fugi, mă, de aici, că nu are cum! Păi tu ce păzești? Tu unde ești? Tu ce faci? Le înghiți din greșeală? Se topesc în mașina de spălat? Aș înțelege la cei care își întind rufele la uscat în curte și mai ia vântul câte una, dar la cei care le pun pe uscător, în balcon, de exemplu, chiar nu pricep cum le dispar.
 

Am avut discuția asta de nenumărate ori cu nenumărate persoane.

Vă zic: eu sunt cea cu probleme! Toată lumea din jurul meu are șosete lipsă, numai mie nu mi-au lipsit niciodată! Mi-au ieșit întotdeauna toate la apel!

 
Mă rog, mi-a trecut chestia asta chiar azi, când m-am enervat și am centralizat tacâmurile. Aveam unele în suport, altele erau prin uscător, altele agățate și tot așa. Ia, gata! mi-am zis. M-am pus pe făcut ordine. Bine, m-am pus pentru că aveam, de ceva timp, impresia că îmi lipsesc lingurițe. Azi, pe măsură ce le adunam într-un singur loc, realizam că nu e doar o impresie. Mie chiar îmi lipsesc lingurițe! La naiba, că n-or fi șosete, mi-am zis, nu se poate să nu fie complete. 
 
 

După o jumătate de zi de cotrobăit pe te miri unde prin casă, mă declar învinsă!


 
Chiar îmi lipsesc lingurițele! Chiar sunt ca șosetele. Mă rog, ca șosetele altora, că v-am zis că eu n-am șosete care lipsesc.
Acum stau serios și mă întreb cum au putut să-mi dispară 5 lingurițe! Dintr-un set de 12, deci mai am de ajuns, dar orișicât, unde sunt?
 
Singura explicație pe care o pot găsi e că le-am aruncat. La asta mă gândesc! Le-am dat copilului cu cine știe ce sau și-a gătit el vreun mărcădău la care nici nu m-am putut uita și l-am aruncat direct, fără să clipesc. Sau cred că am clipit și când eram cu ochii închiși nu am observat că arunc și lingurița.
 
Și acum, ce să vedeți?, sunt mâhnită și dezamăgită și îmi vine să fac un tantrum de nervi pentru că era serviciul ăla bun de tacâmuri, primit cadou, cu valoare sentimentală (un fel de argintărie numai că nu era de argint). Nu vreți să știți ce furtuni nervoase îmi provoacă treaba asta!
 
Oricum, îmi retrag toate cuvintele la adresa păgubiților de șosete. Ei au motive întemeiate: le-a mâncat mașina de spălat sau au plecat singure pentru că, dacă le porți mult, învață să meargă singure și se cară dar eu ce motive am? 
 
Nu puteam să fiu și eu om normal și să-mi lipsească și mie șosete?  
 

 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro