Copiii nu trebuie să ne împlinească nouă viața, noi trebuie să o împlinim pe-a lor!
Mama și copilul · Ieșirea din autism / 04.05.2020

Trebuie să recunosc, sunt deprimată. Abia a trecut o lună și jumătate de la prima ordonanţă privind starea de urgenţă, mă obişnuisem cu gândul la încă o lună, dar nu mai mult. Măcar să nu mai trebuiască să scriu o hârtie pentru a merge să cumpăr pâine.

Măcar sa nu mai văd ştiri cu o gramadă de oameni care nu respectă carantina, care parcă ne râd în nas nouă -acestora care înţelegem că legea trebuie respectată şi că e o datorie morală să îl aperi pe cel de lângă tine.

Când va pricepe odată poporul ăsta că solidaritatea e o virtute, şi nu o ruşine?


Acum parcă fiecare autoritate, de la cea medicală la cea ministerială, oferă alt orizont de timp pentru relaxarea măsurilor impuse de starea de urgenţă. Mi se pare că, uneori, încearcă să ne testeze răbdarea. Mi se pare... E cu siguranţă efectul statului în casă asupra minţii mele.
O lună, două, trei? De cât e nevoie ca să trecem de asta.
 

Dacă eu salvez nişte vieţi respectând legea, pe copiii mei cine îi salvează? 


Sigur nu cei care îşi bat joc acum de starea de urgenţă! Sigur, mă aștept să aud/citesc comentarii cu aceleaşi inepţii strigătoare la cer legate de faptul că ei nu au dreptul la viaţă, la o existenţă împlinită, că nu trebuia să-i fac, că trebuia să mă opresc după un autist... 
 

Copiii mei se sacrifică acum

 
Da, chiar şi ei! A trecut mai bine de o lună fără terapie. Eu mă bucur că sunt cu mine, mă bucur că vin şi mă sâcâie în timp ce lucrez, dar pentru ei cine se sacrifică?
Pentru că în afară de prietenii noştri care ne ajută, statul e imun la suferinţa mea. În fiecare an, fiecare guvernare promite părinţilor copiilor autişti marea cu sarea. Nu ştiu cum se face dar mereu cade guvernul după fiecare promisiune. 

Cred că doar Dumnezeu le va face dreptate copiilor noştri


Doar El poate vedea ce comoară se ascunde într-un suflet de copil autist! Dacă eu aş fi aşteptat după terapie gratuită şi alte promisiuni fară acoperire ale unor guvernaţi vremelnici, David nu ar fi fost astăzi funcţional. David nu ar fi citit ”Lumea din copacul depărtărilor”, David nu ar fi citit ”Anne de la Green Gables”, David nu ar fi citit primul roman din seria ”Harry Potter”!

Am învăţat multe din experienta multor ani de viaţă cu autism


Cei mai mari acuzatori la adresa felului în care ne creştem copilul se pretind mari creştini plini de milostenie. Dar nu au ridicat un pai pentru copiii mei. Sunt convinsă că şi la ora asta târzie ne acuză pe noi, părinţii, pentru autismul copiilor noştri. Din ce cauză fac asta? Pentru că sunt lipsiţi de discernământ ştiinţific, pentru că înghit pe nemestecare poveşti ale presei de propagandă rusă şi pentru că sunt lipsiţi de educaţie şi de bun simţ.
Niciodată, dar niciodată, progresul unui copil nu se datorează doar terapeutului. ”Cel mai bun terapeut este mama”, aşa mi-a spus recent cel mai mare terapeut pe care l-am cunoscut vreodată. Moni a fost terapeutul lui David, ea a reuşit să îl deblocheze şi să îl scoată din autism. Înainte de ea, David părea sălbatic - simpul fapt că îi atingeam vreo jucărie îi declanşa crize de furie şi de auto-agresivitate.

Este nevoie de un sat sa creşti un copil...

 
Nu îi voi nominaliza căci îi voi uita pe câtiva, dar efectiv avem în jurul nostru nişte oameni care, deşi nu ne cunosc foarte bine, sunt acolo să ne susţină. Cu unii nu vorbesc cu lunile, căci suntem toţi ocupaţi, dar sunt acolo. Simt că sunt acolo, alături de noi.

Niciun terapeut adevărat şi cinstit nu va da vina pe părinţi.

 
Dacă aveţi copii cu autism, iar terapeutul aruncă vina insuccesului său pe voi, fugiţi cât mai departe. Nu aţi dat peste cine trebuie. Căutaţi un om care să fie ataşat de copii şi nu de bani. Toţi avem nevoie de bani ca să supravieţuim, important e să nu facem un scop din câştigul lor. Iar cine nu îşi asumă propriile greşeli nu are ce să mă înveţe sau să îmi înveţe copilul.

Credeţi în copiii voştri!


Asta mi-o spun mie, în primul rând. Eu cred cel mai puţin în George, dar el îmi arată deja că e acolo, că aşteaptă să fie descoperit şi valorizat. Credeţi şi voi, cei care aveţi copii tipici. Copiii sunt minunaţi, toţi au nevoie de ajutorul părinţilor ca să crească şi să devină adulţi!

Nici nu ştiţi ce misiune importantă vi s-a dat. Nu e rolul lor, al copiilor, să vă împlinească vieţile, voi trebuie să le împliniţi pe ale lor. E exact invers decât credeau bunicii sau străbunicii noştri!

(va urma)
 
Ne puteți urmări și pe pagina de Facebook ”Ieșirea din autism”. 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro