12
La 51 de ani este mamă surogat pentru fiica ei care nu poate avea copii. Cum a fost posibil
De când s-au căsătorit în anul 2016, Breanna Lockwood și soțul său, Aaron, au încercat să aibă un copil. Din păcate, după un an în care au încercat să conceapă pe cale naturală, mai multe fertilizări in vitro, operații și câteva avorturi spontane, inclusiv pierderea unei perechi de gemeni, soții Lockwood nu au reușit să-și împlinească visul de a avea un copil.
În cele din urmă, cuplul a fost informat de medici că singura soluție este aceea de a apela la o mamă surogat. Iar atunci Julie Loving, mama în vârstă de 51 de ani a Breannei, s-a oferit să fie purtătorul gestațional al cuplului, adică mama surogat pentru viitorul său nepot.
„Mama mi-a spus de mai multe ori că își dorește cu adevărat să fie mamă surogat pentru noi”, a declarat Breanna pentru Popsugar. „I-a fost foarte greu să ne vadă cum trecem prin tratamente de fertilitate și pierdere după pierdere. A tot venit la mine și mi-a făcut această ofertă, iar eu îi tot spuneam nu. Nu credeam că este posibil pentru cineva de vârsta ei”
, a declarat tânăra în vârstă de 29 de ani.
Într-un final, Julie a mers împreună cu Breanna la una dintre programările sale de la Centrul de Fertilitate din Illinois, Statele Unite. „Medicul a crezut că mama este sora mea”, a spus Breanna. „Mama l-a întrebat direct dacă ar putea fi ea purtatoarea pentru noi, iar el a rămas cu privirea ațintită asupra ei. Se vedea cum i se învârt rotițele. Se gândea foarte serios la această posibilitate”, a dezvăluit Breanna.
Citește și:
Ce și-ar dori femeile care încearcă să aibă copii să știe cei din jur
În ciuda faptului că are 51 de ani, Julie este o maratonistă înrăită, care a terminat nu mai puțin de 19 curse. Iar o cursă are 42 de kilometri! „Doctorul meu știa că mama a terminat de două ori Maratonul din Boston și că este atletă de triatlon”, a declarat Breanna, care a mai spus că mama sa a vorbit cu cinci specialiști, inclusiv un obstetrician specializat în sarcini cu risc. „Este obsedată de fitness și nutriție. După ce au fost finalizate toate analizele și investigațiile, s-a dovedit că este într-o formă mai bună decât cele mai multe persoane de 30 de ani
Chiar înainte de pandemie, Julie a rămas însărcinată prin fertilizare in vitro și are o sarcină normală, fiind susținută constant de fiica sa și de ginere. Breanna așteaptă cu nerăbdare să-și cunoască fiica. Mama sa ar trebui să nască pe 12 noiembrie.
„Am transferat embrionul nostru congelat pe data de 25 februarie și săptămâna următoare totul s-a închis din cauza COVID-19. Ne-a fost foarte teamă pentru că nu se știa nimic despre coronavirus și sarcină, mai ales că eram în perioada delicată a primului trimestru
”, a scris Breanna pe pagina sa Instagram, unde este urmărită de peste 50.000 de persoane.
„Suntem extrem de încântați! Dar mi-a luat ceva timp să simt această încântare după atâtea pierderi. După ce treci prin astfel de pierderi, începi să-ți protejezi inima de alte dezamăgiri. Acum am ajuns la punctul în care las garda jos și încep să caut nume și să planific cum va arăta camera copilului!”, a mărturisit Breanna.
Viitoarea mămică a mai spus că este surprinsă de atenția pe care a primit-o povestea lor și că speră să-i inspire și pe alții. „Nu ne-am așteptat ca lupta noastră cu infertilitatea să devină o poveste atât de cunoscută. Nu știam că va lua asemenea turnură. Femei din întreaga lume ne contactează. Este emoționant pentru că știu că și eu căutam povești de succes când aveam momente dificile în trecut”, a mai spus tânăra.