Un imigrant stabilit la New York a absolvit facultatea împreună cu fiica sa, în timp ce lucra ca sudor. A primit cea mai înaltă distincție!
Mama și copilul · Familie / 17.05.2021

În 2008, Cesar Galarza s-a mutat împreună cu familia sa din Puerto Rico în New York. A lucrat ca sudor și i-a ajutat pe enoriașii Bisericii Westside Church, unde în prezent este pastor.

În timp, a învățat limba engleză și visa să devină asistent social, o carieră pentru care simțea că are înclinație.

Nu credeam că sunt făcut pentru facultate. A trebuit să învăț să scriu în engleză. Dar în același timp mă întrebam dacă nu cumva sunt prea bătrân pentru facultate. Mă întrebam: 'Oare mi-am ratat șansa?'”, a spus bărbatul.

În ciuda îndoielilor sale, Galarza, în vârstă de 41 de ani, s-a întors la școală, încurajat de fiica sa, Clarimar, de 21 de ani, care studia arta la facultatea de stat Buffalo.

Cesar și-a echivalat diploma de liceu și încă o diplomă asociată, iar apoi s-a transferat la facultatea Buffalo, în toamna anului 2019.

S-a bucurat să facă naveta spre campusul facultății împreună cu fiica sa și să se întâlnească cu ea la școală pentru a lua prânzul împreună. Vara trecută au urmat două cursuri împreună.

Citește și: Un tată și fiica lui de 9 ani formează echipa perfectă. El îi creează haine, ea este model. 25 de ținute spectaculoase


“Am petrecut împreună unele din zilele dificile ale pandemiei, urmărind filme alb-negru și discutând despre ele”, a spus Clarimar Galarza.

Tatăl și fiica sunt recunoscători pentru că au putut să se susțină unul pe celălalt, în special în această perioadă dificilă.

Dacă oboseam sau simțeam că este prea greu, vorbeam despre temele noastre și toate celelalte. Știam că nu suntem singuri. Știam că împreună putem trece peste orice”, a declarat tânăra.

Amândoi au absolvit cu cele mai bune rezultate, iar ceremonia lor de absolvire a avut loc sâmbătă, virtual.

A fost grozav să merg la școală cu fiica mea”, a spus Cesar Galarza, care a primit premiul pentru excelență în asistență socială și a absolvit cu distincția summa cum laude.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro