7
Spectacole și ateliere pentru copii la Festivalul de Teatru Independent de Orice, UNDERCLOUD
Mama și copilul · Copii / 29.07.2020

Începând de anul acesta, UNDERCLOUD - Festival de Teatru Independent de Orice, primul festival de teatru independent din România, va avea o secțiune specială, dedicată celor mici: MINICLOUD.

Între 11 și 15 august, la Muzeul Țăranului Român, vor avea loc o serie de ateliere de teatru pentru copii, necesare dezvoltării nu doar cognitive, cât și sociale și emoționale a generației tinere. Susținute de actrița Alma Costin. Copiii între 7 și 14 ani se vor simți în largul lor și vor fi stimulați prin joacă, astfel:

Marți, 11 august - Atelier role-playing
Miercuri, 12 august - Atelier de Dicție
Joi, 13 august - Atelier de dezvoltare emoțională
Vineri, 14 august - Atelier de coordonare motrică
Sâmbătă, 15 august - Atelier de improvizație

Modul în care am gândit aceste ateliere de actorie a fost inspirat din metode și sisteme create de K.S. Stanislavski, Lee Strasberg, Stella Adler, Sanford Meisner, Viola Spolin, Ion Cojar, Jean Chateau, Gaspar Gyorgy, Sylvia Rotter și testate de-a lungul anilor, dar dezvoltate, personalizate de către mine cu ajutorul profesorilor prin ale căror mâini am trecut pe tot parcursul studiilor, dar și în afara lor, prin participarea la diverse workshopuri susținute de profesioniști din domeniu
”, spune actrița Alma Costin, coordonatoarea atelierelor.

Între 11 și 18 august, de la 11:00 la 12:00, în curtea Muzeului Antipa, actorul Marian Râlea a pregătit special pentru UNDERCLOUD spectacolele „Cetatea Poveștilor” adresate copiilor între 3 și 14 ani, dar sunt acceptați și bunicii, părinții sau frații/surorile mai mari. Timp de 7 zile, actorii împreună cu spectatorii construiesc o cetate a poveștilor. În fiecare zi, o nouă poveste dă viață cetății în așa fel încât la final, în cea de a 8-a zi, cetatea va ține un carnaval.

Spectacolele au loc păstrând distanțarea socială între spectatori și respectând toate măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 (spălatul pe mâini înainte de intrarea în spațiul de joc, dezinfectarea cu alcool, purtarea măștii de către adulții însoțitori). Toate aceste reguli vor fi incluse ca parte din spectacol în așa fel încât cei mici să aibă parte și de un moment educativ ce va fi premiat de către organizatori la finalul reprezentației.

Seara, cele mai îndrăgite spectacole premiate de-a lungul anilor în festival se întorc pe scena UNDERCLOUD. Secțiunea ”BestOf” se joacă la Muzeul Țăranului Român, iar serile în grădina Muzeului Antipa vor fi dedicate performance-urilor lectură.
Detalii și bilete în număr limitat pe undercloud.ro

Toate evenimentele UNDERCLOUD vor avea loc respectând măsurile impuse pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Biletele pentru spectacolele UNDERCLOUD se găsesc online, pe Eventbook și mystage.ro.

Spectatorii festivalului UNDERCOUD pot beneficia și anul acesta de tradiționala ofertă „1+1”. Oricine achiziționează bilete cu un card Raiffeisen Bank primește 1 bilet gratuit la unul cumpărat, pentru orice spectacol #UNDERCLOUD13! Această ofertă este disponibilă la Muzeul Grigore Antipa, Librăria Humanitas Kretzulescu și Librăria Humanitas de la Cişmigiu. 

Mai multe detalii despre spectacolele #UNDERCLOUD13 și programul festivalului se găsesc pe www.undercloud.ro, pe facebook.com/undercloudfestival și instagram.com/undercloudfestival.

UNDERCLOUD a fost creat în 2008 și este primul festival de teatru independent din România. Din 2014 se desfăşoară sub egida programului Europe for Festivals. Festivals for Europe, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa. 
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro