Copiii care mănâncă pește sunt mai inteligenți și dorm mai bine
Copiii care mânâncă pește măcar o dată pe săptămână au un coeficient de inteligență mai ridicat, după cum arată un studiu realizat recent.
Copiii care mănâncă pește o dată sau de mai multe ori pe săptămână reușesc să doarmă mai bine noaptea și au un coeficient de inteligență mai ridicat spre deosebire de cei care nu consumă pește cu regularitate, se arată într-un studiu citat de CNN și apărut în publicația Scientific Reports.
Știm deja că acizii grași omega-3 din pește aduc o mulțime de beneficii pentru sănătate, dar acum oamenii de știință au dovada că aceștia sunt esențiali pentru copii. Pentru studiul prezentat, cercetătorii au analizat dieta a peste 500 de copii chinezi cu vârste între 9 și 12 ani.
Rezultatele au arătat clar că cei care obișnuiau să consume pește o dată sau de mai multe ori pe săptămână au obținut un punctaj mult mai ridicat al IQ-ului spre deosebire de cei care nu mănâncă pește.
De asemenea, părinții copiilor au fost intervievați pentru detalii legate de modul în care dorm copiii lor. Încă o dată cercetotătorii au avut surpriza să descopere că cei care consumau cu regularitate pește aveau un somn de calitate și odihnitor spre deosebire de ceilalți.
”Copiii ar trebui să consume de mici carne de pește. În acest fel, papilele lor gustative se obișnuiesc cu acest gust și va fi mai ușor să păstrezi acest aliment în dieta lor”, recomandă coordonatorul studiului, dr. Jennifer Pinto-Martin.
Dacă este cutățat de oase și mărunțit, copiii pot să consume pește de la vârsta de 2 ani, susține specialistul citat de CNN.