Când mergem cu copilul la logoped? 5 semne de alarmă
Fiecare copil progresează în ritmul său, iar uneori este destul de greu ca părinții să observe problemele de vorbire ale copilului.
Problemele de comunicare nu sunt rar întâlnite, iar intervenția timpurie este cel mai bun tratament. Părinții ar trebui să meargă cu copilul la logoped, pentru o evaluare a capacităților de comunicare, oricând sunt îngrijorați. Este important să știi ce este și ce nu este normal atunci când vine vorba de dezvoltarea vorbirii și limbajului. Te poți ghida după câteva semnale de alarmă, pentru a-ți da seama dacă trebuie să mergi la logoped cu cel mic. Iată care sunt acestea!
Cum îți dai seama dacă ar trebui să mergi la logoped cu copilul?
1. Copilul nu interacționează social
Dacă piticul tău nu zâmbește și nu interacționează cu alte persoane, de la naștere până la vârsta de trei luni, s-ar putea să fie un semn că are o tulburare de vorbire sau de limbaj. Alte semne după care ar trebui să te ghidezi sunt și:
bebelușul nu gângurește (între 4 și 7 luni);
bebelușul scoate doar câteva sunete sau gesturi, cum ar fi indicarea unui obiect (între 7 și 12 luni);
bebelușul nu pare a înțelege ce vorbești cu el sau ce îi spun alții (între 7 luni și 2 ani).
2. Copilul face doar câteva gesturi, spune puține sunete (între vârsta de 12 și 18 luni)
Cei mai mulți copii încep să spună câteva cuvinte simple începând cu vârsta de 1 an - 18 luni. Între un an și jumătate și doi ani, copiii încep să spună mai mult de un cuvânt pentru a exprima ceva. Dacă piticul tău nu spune nimic sau are un vocabular extrem de limitat, s-ar putea să aibă o tulburare de vorbire.
3. Nu poți înțelege ce spune copilul tău (între vârsta de 18 luni și 2 ani)
Nu este neobișnuit ca părinții să fie singurii care înțeleg ce spune copilul lor, însă, între vârsta de 18 luni și 2 ani, părinții nu ar trebui să descifreze prea greu ce spune copilul. De asemenea, și prietenii mai apropiați ai familiei sau rudele ar trebui să înțeleagă ce spune copilul.
4. Copilul nu a început să combine 2 sau mai multe cuvinte până la vârsta de 2 ani
Necesitatea de a vizita logopedul poate aparea si in urmatorul caz. De obicei, copiii încep să combine două sau mai multe cuvinte pentru a face propoziții în jurul vârstei de 18 luni. În cazul în care copilul nu încearcă să formeze propoziții simple între vârsta de un an și jumătate și trei ani, ar trebui să îl consulte un logoped.
5. Copilul se chinuie să spună unele cuvinte sau să pronunțe unele litere (între vârsta de 2 ani și jumătate și 4 ani)
Unele sunete sunt mai greu de pronunțat decât altele. Dacă la vârsta de 2 ani și jumătate copilul încă are probleme cu sunetele ușoare sau la 3-4 ani nu poate pronunța sunete mai grele, ar trebui să mergi cu el la logoped.