Studiu. Șervețelele umede ar putea provoca alergii alimentare în cazul copiilor
Mama și copilul · Bebeluși / 12.04.2018

Motivul pentru care unii copii dezvoltă alergii alimentare și alții nu este cu un pas mai aproape de a fi elucidat.

Un nou studiu realizat la Universitatea Northwestern din Statele Unite a identificat una dintre posibilele cauze care declanșează alergiile, iar la baza acesteia se află șervețelele umede pentru copii.

Plecând de la statistica potrivit căreia 35% dintre copiii cu alergii alimentare au și o formă de eczemă la nivelul pielii, cercetătorii au descoperit că acest răspuns imunitar la unele alimente ar putea avea legătură cu pielea. Pe lângă unele gene care predispun la alergii, expunerea la alergeni alimentari, la praf și la reziduri de detergent din șervețelele umede pot declanșa o schimbare în stratul superior al pielii.

"Această combinație este 'rețeta perfectă' pentru dezvoltarea alergiilor alimentare", declară Joan Cook-Mill, coordonatorul studiului și specialist în alergie-imunologie la Universitatea Northwestern. "Este un pas important în înțelegerea modului în care apar alergiile alimentare în primii ani de viață", mai spune specialistul, potrivit goodhousekeeping.com.

Pentru a testa această teorie, specialiștii au folosit șoareci nou-născuți. Aceștia au creat în cazul șoarecilor o disfuncție a barierei de protecție a pielii prin modificarea genelor și expunerea la praf și sodium lauril sulfat, un detergent prezent în șervețelele umede pentru bebeluși.

Atunci când a expus șoarecii la alergeni alimentari precum arahide, numai șoarecii cu bariera de protecție a pielii afectată au făcut alergie la arahide. Șoarecii cu pielea sănătoasă nu au arătat semne de alergie alimentară nici după ce au fost expuși în mod repetat la arahide.

Deși acest studiu a fost efectuat pe animale, și nu pe oameni, este un pas important în descifrarea unor probleme serioase așa cum sunt alergiile alimentare, sunt de părere specialiștii.

"Reduceți expunerea pielii bebelușilor la alergenii alimentari spălându-vă pe mâini înainte de a-i atinge. Limitați folosirea șervețelelor umede pentru copii care lasă reziduri de săpun pe piele. Clătiți pielea de săpun și detergent, așa cum se făcea de obicei cu ani în urmă
", recomandă coordonatoarea studiului.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro