Creierul unui bebeluș care se simte iubit este mai bine dezvoltat. Studiu
Mama și copilul · Bebeluși / 05.03.2019

După cum au arătat radiografiile creierului a doi copii de 3 ani, creierul copilului iubit a fost de două ori mai mare decât creierul copilului neglijat. Iată cum mărește iubirea creierul bebelușilor!

Cum mărește creierul bebelușilor iubirea și cum îl micșorează traumele?


Creierul copilului care are o relație pozitivă, care primește dragoste, respect și îngrijire din partea părinților este mai mare decât creierul copilului care este neglijat, ignorat și abuzat. Copilul neglijat va deveni un adult mai puțin inteligent, mai puțin capabil să empatizeze cu alții, mai probabil să devină dependent de droguri și cu un comportament periculos. În plus, este supus unui risc de a dezvolta probleme de sănătate mintală și alte afecțiuni serioase. 

În acest moment, neurologii încep să înțeleagă modul în care interacțiunea dintre copil și mamă afectează creșterea creierului. Creșterea creierului copilului are nevoie practic de o interacțiune pozitivă între copil și mamă, deoarece dezvoltarea circuitelor cerebrale depinde de aceasta. Primii doi ani din viața copiilor sunt esențiali în procesul de dezvoltare a creierului, deoarece 80% dintre celulele creierului pe care le au oamenii sunt formate în această perioadă. 

Din al treilea trimestru de sarcină până în a 24-a lună de viață, creierul uman se dublează, dar doar dacă obține experiențe pozitive corecte. În primii doi ani de viață, celulele creierului și conectarea lor sunt stabilite, iar conexiunele care sunt folosite adesea sunt întărite, pe când cele care sunt utilizare rareori sunt închise.

Conexiunile care nu sunt folosite mor. Creierul nu continuă să crească. Acesta organizează, dezorganizează, apoi reorganizează. Dezorganizarea creierului, adică moartea a milioane de neuroni și deconectarea sinapselor, face parte din modul în care creierul crește, pe măsură ce se reorganizează. Modul în care genele noastre sunt codificate este afectat de hormonii generați de relația dintre copil și mamă.

Endorfinele reglează pozitiv genele. De asemenea, cortizolul, hormonul stresului, are un efect semnificativ asupra genelor. De aceea, mediile pozitive emoțional sunt vitale pentru sugari. Acest lucru înseamnă că emoțiile pozitive din primii doi ani ai unui copil stabilesc restul vieții acestuia.

Mai mult, un studiu care a analizat 127 de copii de la începutul școlii până în adolescență timpurie confirmă aceste afirmații. Conform acestuia, dragostea maternă poate ajuta creierul copiilor să crească la o rată de două ori mai mare decât în cazul copiilor neglijați. Acest studiu sugerează că există o perioadă sensibilă când creierul răspunde mai mult la sprijinul matern. Relația dintre părinți și copii din perioada preșcolară este vitală, chiar mai importantă decât atunci când copilul înaintează în vârstă. Acest lucru este datorat plasticității mai mari a creierului atunci când copiii sunt mai mici, ceea ce înseamnă că experiențele timpurii din viață afectează creierul mai tare. Este vital ca cei mici să beneficieze de sprijin și grijă în acei primi ani de viață.

Sprijinul matern timpuriu este important pentru dezvoltarea creierului copilului. Acordarea sprijinului părinților poate avea un impact pozitiv asupra comportamentului la copii. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro