Câinii pot fi extrem de periculoşi şi, cu siguranţă, locul lor nu este pe străzi, atât pentru siguranţa oamenilor, cât şi pentru a lor. Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini, pe proprietatea unei firme, din apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2. Fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica. Pe corpul copilului au fost găsite sute de plăgi, la autopsie stabilindu-se că acesta a murit din cauza hemoragiei externe.
Cine sunt vinovaţii pentru această tragedie? Câinii pentru că au instincte primare şi reflexe de animal, oamenii responsabili de prezenţa animalelor pe străzi sau bunica, cea care şi-a lăsat nepoţii nesupravegheaţi?
Administratorul terenului de lângă Parcul Tei, unde copilul de patru ani a fost omorât de câini, a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că nu avea plan de pază, iar paznicul care supraveghea proprietatea a fost sancţionat cu 300 de lei, potrivit unor surse din Poliţia Capitalei. Pe lângă cei doi, primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a emis miecuri dispoziţia de sancţionare a lui Aurel Dobrilă, director general al Poliţiei Locale, şi a Isabelei Hurjui, director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Cei doi directori, potrivit gândul.info au fost sancţionaţi "pentru lipsa de reacţie în realizarea atribuţiilor ce revin, conform legii, celor două instituţii în legătură cu cazul copilului omorât de câinii comunitari pe terenul unei firme private", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 2.
Să fie ei singurii care merită traşi la răspundere pentru moartea unui copil?
prerea mea ca prima vinovata e bunica care nu si-a supravegheat nepotul.......si cred ca ar trebui ca ancheta sa fie facut corect,.....
Mai bine va ganditi ca de vina nu sunt saracele suflete, ci aceia care ar trebui sa le ofere adaposturi, statul care stie doar sa fure banii, nu sa-i foloseasca in scopuri benefice pentru toti. Credeti ca daca vor fi omorati se rezolva situatia sau se schimba ceva in tara asta? Ar trebui sa ii omorati voi, cei care sunteti de acord cu acest lucru sa vedem atunci daca aveti suflet sa va uitati in ochii lor si sa ii omorati sau cati dintre voi ati face acest lucru. Tot oamenii sunt cele mai crude fiinte, nu animalele!!! Cat despre biciclete, eu am iesit de atatea ori cu bicicleta si nu s-a luat niciun caine de mine, problema cea mai mare a fost ca nu ai pe unde sa circuli in unele locuri cu bicicleta decat pe strada din cauza trotoarelor mari si a masinilor parcate pe trotoar. Asta pana cand vor fi omorati si biciclisti de oameni inconstienti si neatenti pe strada si tocmai atunci se vor gandi si la noi. Au promovat atat de mult acest lucru, dar in schimb nu avem pe unde circula, trebuiau sa se gandeasca inainte de a promova deplasarea cu bicicleta si la
Intotdeauna,este vinovat cel care nu se poate apara.Intotdeauna! Celor care compara cainii cu gandacii,ii rog frumos sa-mi spuna si mie , ce au simtit cand au privit in ochi un gandac?Eu am privit in ochii unui caine si am vazut un suflet mai loial si mai curat, decat al multor oameni. Din pacate. Domnilor,pe cand eutanasierea mamelor care-si parasesc copiii?Dar eutanasierea celor care isi omoara copiii imediat dupa ce-i nasc?Dar a pedofililor?Dar a violatorilor? Si asi putea continua...din pacate. Avem multe minti "LUMINATE" sau cel putin asa se cred dumnealor,dar nimeni nu a gasit o solutie demna ,de bun simt.Doar compara cainii cu gandacii.Atat! Cati detinuti avem in Romania?Hai sa fim noi prima tara europeana, care da spre intretinere fiecarui detinut un caine;veti fi uimiti domnilor,sa vedeti cum poate schimba un caine, comportamentul si caracterul omului.In bine,domnilor. Cine este vimovat de moartea unui inger de copil? Asta se stie dar putini au curajul sa o si spuna cu voce tare. Daca oamenii nu ar mai avea ce manca ,VA ASIGUR DOMNILOR,s-ar manca intre ei! Istoria,imi atesta afirmatia. Asadar... cine este vinovatul ? Cine, dintre dumneavoastra domnilor,are curajul sa o spuna cu voce tare ?
EU CRED CA DE VINA A FOST BUNICA CA NU A AVUT GRIJA DE COPIII!!! IN PRIMUL RAND ACUM DIN CAUZA ASTA STRANG TOTI CAINII DIN ROMANIA, CHIAR SI AIA CARE SUNT BLANZI!! M AM SATURAT SA AUD CA SA STRANGA CAINI!!EI AU GASIT CA SOLUTIE CA OAMENII SA NU MAI DEA MANCARE LA CAINI!!CAINII OARE DE CE MUSCA??CA LE E FOAMEE!! OAMENII NU SE GANDESC CE E IN SUFLETUL UNUI CAINE?AM SI EU CEVA CE IUBESC ,DAR MI L I AU SI PE ALA(ADIKA CAINII)
si inca ceva. sunt atatia copilasi nenorociti! din cauza unoir boli incurabile, din cauza neglijentei si as putea continua! de asemenea sunt atatia copii merituosi, care execeleaza la olimpiade, care viseaza sa ajunga departe si sa construiasca o lume mai buna! de ce acetse cazuri nu sunt mediatizate? multumesc
buna ziua, bineinteles ca nu putem fii vehementi in ceea ce priveste o viata, dar trebuie sa fim realisti. singura mea intrebare in acest caz este: onorabila BUNICA mai poate dormi linistita!!!!!!!!!!!!. ce fel de om poti sa fi ca sa iti lasi cei 2 nepotei nesupravegeati??? ce alt lucru mai important decat acesta avea de facut??????????. ce cautau cei 2 copilasi in curtea unei firme???? nu cred ca asemenea mediu poate fi considerat un loc de joaca!. cat despre doamna DAR care este ata de vehementa as avea o sugestie: stimabila, incearca sa-ti eduti concetatenii care cumpara catelusi pentru ca sunt mici si draguti iar apoi cand isi dau seama ca acestia mai trebui sa mance, sa bea apa, si altele, ii abandoneaza in strada: sau ii folosesc pentru o anumita perioada pentru a le pazi curti, terenuri, etc si apoi, din nou ii abandoneaza! de aici provin stimata doamana caini pe care dumneata ii uratsti! nu este vina lor! aici e vorba de responsabilitate! pe care multi dintre noi nu o avem!!!!!!! aaa! si se spune "sa platesca impozit pentru el" si nu "dupa el". multumesc!
Toate animalele au dreptul sa traiasca ,dar cainii fara stapan sunt un adevarat pericol si locul acestora nu este pe strada,ei pot constitui un real pericol si pentru adulti si se cunosc suficiente cazuri.....cu siguranta trebuiesc starpiti pentru ca sa nu mai existe nici o intamplare de genul acesta.....Cine se erijeaza in aparatorul lor, nu are decat sa-i ia acasa si sa-i ingrijeasca....Nimeni nu poate inlocui un copil care, cine stie ,putea deveni un geniu,putea poate salva mii de vieti....Vinovati sunt cei care au fost stapanii cainilo candva si care i-au abandonat pe strazi din n motive,vinovat este statul ca sub masca protejarii acestora nu ia masurile de rigoare pentru a nu se mai crea precedente....Oamenii sunt flori rare si noi nu suntem D-zei,nu sunt de acord cu vagabondajul cainilor pe strada,sunt pentru eliminarea lor.....O sa spuneti ca sunt nevinovati,dar o sa va intreb :auziti tipetele de ajutor ale copilului ,ii vedeti durerea ,ii simtiti dorinta lui de a mai trai,cred ca fiec are din noi suntem vinovati deoarece nu facem nimic pentru ca un alt suflet nevinovat sa nu mai fie agesat si rezultatul final sa fie nedorita moarte....
Rusine cä nu publicatzi toate comentarile. Le alegetzi DOAR pe cele care vä convin?Suntem singura TARÄ EUROPEANÄ unde câinii umblä liberi pe stradä. Rusine LEA cä intre câini si oameni, alegi câinii. Itzi doresc din tot sufletul sä fii si tu atacatä si mâncatä de câini. Politicienii si totzi cei care umblä prin occident au väzut cä NICÄIERI nu existä câini vagabonzi. Mai mult chiar, fiecare proprietar de câine trebuie sä-i punä un chip, sä pläteascä IMPOZIT ANUAL - progresiv, in functzie de nr. câinilor pe care ii are, trebuie sä-i poarte cu zgardä, botnitzä si ecusonul ANUAL de la primärie, prin care se dovedeste cä este cu impozitul la zi. Ce-i tot plângetzi de milä? Stitzi oare cât costä intretzinerea animalelor de la grädina zoologicä? In loc sä urlatzi sä fie strânsi câinii, bägatzi in padocuri, TREBUIE sä fie EUTANASIATZI, din piele sä se facä mänusi, iar carnea sä fie datä la grädinile zoologice. Atâtzia oameni muscatzi, atâtzia mar de bani datzi pt. vaccinuri si medicatzie, când nu existä bani pt. medicatzia bolnavilor de cance, când pensionarii sunt la limita subzistentzei, cand scolile de la sate sunt inchise si copiii trebuie sä meargä pe jos , zilnic km. pt. a ajunge in alte sat sau comunä unde existä scoalä. Atâta spaimä cä nu potzi merge pe sträzi, in parcuri, pt. cä tzi-e viatza in pericol. Un câine care creste in säbäticie, revine la instinctele primare. Dece se fac atâtea organizatzii pt. apärarea câinilor, in care se bagä MILIOANE...care ajung in buzunarul sefilor? Prea multzi BÄIETZI ISTETZI in Romania, e timpul sä avem un cuvânt de spus, NOI in TZARA NOASTRÄ. Piatza Universitätzii vä asteaptä. Iar babele senile care se opun euthanasierii, sä-si vadä de bätrânetzea lor, sunt la un pas de vesnicie si tot mai incurcä lumea
Suntem singura TARÄ EUROPEANÄ unde câinii umblä liberi pe stradä. Rusine LEA cä intre câini si oameni, alegi câinii. Itzi doresc din tot sufletul sä fii si tu atacatä si mâncatä de câini. Politicienii si totzi cei care umblä prin occident au väzut cä NICÄIERI nu existä câini vagabonzi. Mai mult chiar, fiecare proprietar de câine trebuie sä-i punä un chip, sä pläteascä IMPOZIT ANUAL - progresiv, in functzie de nr. câinilor pe care ii are, trebuie sä-i poarte cu zgardä, botnitzä si ecusonul ANUAL de la primärie, prin care se dovedeste cä este cu impozitul la zi. Ce-i tot plângetzi de milä? Stitzi oare cât costä intretzinerea animalelor de la grädina zoologicä? In loc sä urlatzi sä fie strânsi câinii, bägatzi in padocuri, TREBUIE sä fie EUTANASIATZI, din piele sä se facä mänusi, iar carnea sä fie datä la grädinile zoologice. Atâtzia oameni muscatzi, atâtzia mar de bani datzi pt. vaccinuri si medicatzie, când nu existä bani pt. medicatzia bolnavilor de cance, când pensionarii sunt la limita subzistentzei, cand scolile de la sate sunt inchise si copiii trebuie sä meargä pe jos , zilnic km. pt. a ajunge in alte sat sau comunä unde existä scoalä. Atâta spaimä cä nu potzi merge pe sträzi, in parcuri, pt. cä tzi-e viatza in pericol. Un câine care creste in säbäticie, revine la instinctele primare. Dece se fac atâtea organizatzii pt. apärarea câinilor, in care se bagä MILIOANE...care ajung in buzunarul sefilor? Prea multzi BÄIETZI ISTETZI in Romania, e timpul sä avem un cuvânt de spus, NOI in TZARA NOASTRÄ. Piatza Universitätzii vä asteaptä. Iar babele senile care se opun euthanasierii, sä-si vadä de bätrânetzea lor, sunt la un pas de vesnicie si tot mai incurcä lumea
Suntem singura TARÄ EUROPEANÄ unde câinii umblä liberi pe stradä. Rusine LEA cä intre câini si oameni, alegi câinii. Itzi doresc din tot sufletul sä fii si tu atacatä si mâncatä de câini. Politicienii si totzi cei care umblä prin occident au väzut cä NICÄIERI nu existä câini vagabonzi. Mai mult chiar, fiecare proprietar de câine trebuie sä-i punä un chip, sä pläteascä IMPOZIT ANUAL - progresiv, in functzie de nr. câinilor pe care ii are, trebuie sä-i poarte cu zgardä, botnitzä si ecusonul ANUAL de la primärie, prin care se dovedeste cä este cu impozitul la zi. Ce-i tot plângetzi de milä? Stitzi oare cât costä intretzinerea animalelor de la grädina zoologicä? In loc sä urlatzi sä fie strânsi câinii, bägatzi in padocuri, TREBUIE sä fie EUTANASIATZI, din piele sä se facä mänusi, iar carnea sä fie datä la grädinile zoologice. Atâtzia oameni muscatzi, atâtzia mar de bani datzi pt. vaccinuri si medicatzie, când nu existä bani pt. medicatzia bolnavilor de cance, când pensionarii sunt la limita subzistentzei, cand scolile de la sate sunt inchise si copiii trebuie sä meargä pe jos , zilnic km. pt. a ajunge in alte sat sau comunä unde existä scoalä. Atâta spaimä cä nu potzi merge pe sträzi, in parcuri, pt. cä tzi-e viatza in pericol. Un câine care creste in säbäticie, revine la instinctele primare. Dece se fac atâtea organizatzii pt. apärarea câinilor, in care se bagä MILIOANE...care ajung in buzunarul sefilor? Prea multzi BÄIETZI ISTETZI in Romania, e timpul sä avem un cuvânt de spus, NOI in TZARA NOASTRÄ. Piatza Universitätzii vä asteaptä. Iar babele senile care se opun euthanasierii, sä-si vadä de bätrânetzea lor, sunt la un pas de vesnicie si tot mai incurcä lumea
nu e normal sa fie ciini pe starzi..in nici o tara civilizata nu se intimpla asa ceva! cei care nu vor eutanasierea ciinilor ma intreb de ce nu protesteaza si pt sobolani soareci si alte fiinte dragalase..pe care oameni rai ii omora cu bestialitate! nu toata lumea iubeste ciini.!!!! sunt oribili !!.nu poti iesi pe starda cu bicicleta cu copii peste tot haite de ciini..murdari vai mama lor sau mai vezi "civilizati" cu ciini in lesa care ii lasa sa-si faca nevoile peste tot...iar noi cu copii ne uitam si inafara sa-i injuram in gind sau sa le aratm obrazu nu prea avem ce face ..pt-ca legea nu ii pedepseste .. de ce sunt eu obligata sa accept asa ceva?! cine are ciini ar trebui sa aiba carnet la el sa-l vaccineze sa plateasca impozit dupa el ...cind face pui sa spuna ce face cu ei nu sa-i trimita in starda ..iar cu cei comunitari etanasiati dupa 7 zile daca nimeni nu-i adopta ..si gata.. daca nici moartea unui copil de 4 ani nu sensibilizeaza autoritatile nu stiu ce va trebui sa se intimple
sunt total de acord cu parerea celor 2 doamne de mai sus cainii care vor fi omorati de acum inainte vor fi si ei tot niste victime ,ca si acel copil ucis de vina este bunica ,nu cainii...intr-un caine flamand se da cu pietre,rar i se arunca o bucata de paine..rusine tarii asteia in care traim,rusine capitalei,jos basescu!!!
Nu au ce cauta cainii pe strazi! Vinovati sunt toti politicienii care in 25 de ani nu au putut lua o decizie. Acum 2 ani legea eutanasierii a fost votata in Parlament si au contestat-o cei de la USL (in frunte cu Ponta) doar ca sa se afle si ei in treaba. As vrea sa vad daca pe fata lui Ponta (si ea are vreo 5 ani) o mananca cainii, tot asa se va opune legii eutanasierii? Ah, va spun eu...era ALTCEVA.Ar fi demis toti primarii si ar fi omorat toti cainii. Numai ca el si familia lui merg numai cu masinile SPP-ului si nici vorba sa mearga pe jos....ce sa mai spun sa ii manance un caine....
Intre un copil si un caine, eu aleg cainele! Nu pot sa pun nici macar in balanta viata si sanatatea unui om cu cea a unui caine. Da, ele, animalele nu sunt vinovate, dar nici nu imi mai doresc sa aud de vreun astfel de episod, cu atat mai mult cu cat sunt mama de copii mici, plimbati din cand in cand si de bunicii lor. Daca militati atat pentru drepturile animalelor, faceti ceva in sensul acesta: adoptati-le, fortati autoritatile sa le ia de pe strazi, organizati adaposturi autorizate, strangeti fonduri, implicati-va! Vreau sa traiesc intr-o tara in care cainii fara stapan sau cu stapani iresponsabili, sa nu mai umble brambura pe strazi, ci in adaposturi special amenajate! Mi se pare de prost gust sa dai vina pe familie intr-o asemenea situatie tragica. Dupa ce ca oamenii astia sunt la pamant (mai bine zis, sub pamant alaturi de ingerasul lor), le mai dati si voi un sut in fund. Copiii sunt energici... Sunt "argint viu". Este suficienta o clipa de neatentie (chiar si pentru a-ti sufla nasul sau a-ti trage sufletul stand pe loc) si i-ai pierdut din vedere. Doar cine are copii stie foarte bine despre ce vorbesc. Fiti alaturi de ei pentru ca atunci cand veti avea si voi nevoie de cineva, nu cred ca prezenta unui caine va valora mai mult decat prezenta unui seaman de-al vostru OM (asta doar daca sunteti neadaptati social). Si asta este o dovada de civilizatie, nu doar sa militezi impotriva eutanasierii unor caini (eutanasiere pentru ca statul nu isi permite, nu are resurse sa ii adaposteasca pe toti). Cainele poate fi cel mai bun prieten al omului, pana cand isi infige coltii in el. Dar la nevoie tot la un alt om apelezi pentru ajutor concret (ca doar nu tot un caine iti face vaccinul antirabic de exemplu... inventat de un OM, by the way). Nu uitati asta! Si nu sunt pro eutanasiere neaparat, dar vreau sa imi cresc copiii fara teama! Vorbiti de pedofili si criminali... Pai de ce nu vorbiti si de copii care fac foamea tot din lipsa de resurse financiare a statului. Banuiesc ca atunci cand trec pe la ghena de gunoi sa mai caute cate ceva, tot la caini le dati "de pomana". Si voi sunteti la fel ca autoritatile. Ele iau masuri numai cand se intampla vreo tragedie, iar voi oferiti/cereti solutii, militati etc. tot cu aceeasi ocazie. In rest, fiecare cu viata lui...
Daca nu sunteti cumva vegani/vegane nu aveti nici un drept sa faceti ucigasi oamenii care considera ca siguranta lor e mai importanta. Cum credeti ca a ajuns omul sa domine planeta? Imprietenindu-se cu toate amenintarile de ordin animal sau eliminandu-le? Dar porcii si alte animale pe care le mancam nu sunt ucise inainte?
Nu inteleg de ce tineti parte acestor fiare.... Sunt fiinte? Se pare ca voi nu aveti copii sau nu ati fost atacati de haite de caini de vorbiti asa dezinvolt. Cainele este prietenul omului nu al oamenilor de pe strada... da, cainele isi respecta stapanul care ii da mancare, deci e bun in curtea omului nu pe strada unde oamenii au dreptul sa circule. In alte timpuri nu vedeai caine pe strada si nu le mai tinea nimeni partea si nici grija nu le-o ducea. Acum sunt asa zisele asociatii pentru protectia animalelor, care primesc niste fonduri pentru asta, dar ii doare in cot de caini. Stiu doar sa faca scandal cand sunt amenintate fondurile lor prin eutanasierea cainilor. Asociatiile respective sunt direct raspunzatoare cu aceste atacuri si cu liberatatea cainilor vagabonzi.
Daca ar fi fost vorba despre copilul vostru ce ati face? Ati lua tot cainilor apararea? De acord, nu sunt ei vinovati k sunt lasati pe strazi, dar s-au inmultit foarte rau si sunt foarte periculosi. Ei ataca si daca nu sunt provocati, pur si simplu, treci pe langa ei si se reped la tine. Autoritatile tebuie sa ia masuri urgent, altfel vor mai fi multe cazuri de genul acesta.
Daca ar fi fost vorba despre copilul vostru ce ati face? Ati lua tot cainilor apararea? De acord, nu sunt ei vinovati k sunt lasati pe strazi, dar s-au inmultit foarte rau si sunt foarte periculosi. Ei ataca si daca nu sunt provocati, pur si simplu, treci pe langa ei si se reped la tine. Autoritatile tebuie sa ia amsuri urgent, altfel vor mai fi multe cazuri de genul acesta.
Stimate doamne!Ma indoiesc teribil ca ati fi si mame!Va simt foarte "marcate"de faptul ca un copil de 4 anisori s-a stins in chinuri cumplite,sfasiat,imi pare rau pentru Domniile voastre,dar e crudul adevar!,de un caine fara stapan ce haladuieste in voie si-ti sare la gat de unde nu te astepti!Stimata doamna Anisoara,vedeti D-voastra,parintii,presupun, au fost la munca,asa cum se intampla si pe la noi,"pe la Italia"!Bunicii isi dau interesul sa fie vigilenti in a-si supraveghea nepotii,dar,va asigur ca,in conditiile date,e aproape imposibil sa scapi nevatamat!!Cand ati "discutat"ultima oara cu un caine?V-A SPUS EL CA NU ATACA DECAT DACA E PROVOCAT???!!Atunci sa cerem CU TOTII SCUZE CAINELUI CARE A CURMAT VIATA UNUI COPIL!(cum zice ardeleanul."da',rau l-o mai provocat!!!"SA TERMINAM CU PROSTIILE!!! FACETI,ODATA,CURATENIE,PENTRU NUMELE LUI D-ZEU!!Stimate doamne,puneti mana pe telefon cat mai repede si adoptati toti cainii fara stapan din Romania!SUNTEM SINGURA TARA DIN LUME,CARE NU REUSESTE SA REZOLVE PROBLEMA JUNGLEI DE PE STRADA!!Ma tot intreb:cumD-zeu or face italienii,ca nu intalnesti un caine vagabond,iar adaposturile pentru caini gasiti sun extrem de rare!Intrebare:In timpul presedintiei ceausiste,erau mai multi sau mai putini caini vagabonzi pe strazi?Oare cum se proceda...?Mii de multumiri!!!Cu stima,si totusi,intelectual!
Vinovat =Basescu ,pt.ca nu a scapat de ei ,cand a fost primar .