Învaţă să te aperi de maidanezi! Sfaturi utile
Maia vorbeşte / De Maia, 18.09.2013

De cele mai multe ori, câinii atacă pentru că sunt speriaţi. Printre cele mai evidente semne care te anunţă că un câine se pregăteşte de atac sunt lătratul, mârâitul, poziţia plată a urechilor sau ridicarea lor bruscă.

În cazul în care eşti atacată de o haită de câini, niciodată nu trebuie să te întorci cu spatele şi să încerci să fugi. "Câinii au un puternic instinct de vânătoare, iar fuga le va activa acest reflex. Fuga va face câinele să te urmărească şi să te atace. În lumea lor, fuga înseamnă slăbiciune, iar slăbiciunea înseamnă o pradă uşoară", declară dresorul Ionuţ Iordache pentru animalzoo.ro. Iată ce îţi mai recomandă specialistul:

Când eşti atacat, strigă pe un ton autoritar MARŞ! (acest cuvânt este folosit cel mai des de oameni în încercarea de a îndepărta un câine, iar animalul va reacţiona);

O umbrelă sau un baston se pot dovedi utile pentru a-i ţine la distanţă, fără a-i lovi (îi poţi provoca şi mai tare);

Dacă ai la îndemână o pungă, foloseşte-o pentru a face zgomot şi astfel pentru a speria animalul;

De asemenea, foloseşte pentru a îndepărta câinii orice obiect ai asupra ta. Ca scut poţi folosi geaca, iar daca ai o brichetă, sparge-o! Bubuitura produsă îi va speria.

În cazul în care câinii nu te atacă, dar te temi de ei, încearcă să-ţi păstrezi calmul fără să atragi atenţia asupra ta. "E bine să ne continuăm drumul cu calm şi să ignorăm câinele. Nu te uita în ochii unui câine. Evită să faci asta cu un câine paşnic. Privind în ochii lor, putem fi consideraţi noi agresivi şi câinele a reacţiona", avertizează specialistul.

De asemenea, util se va dovedi să ai mâncare pentru căţei asupra ta dacă locuieşti într-un cartier cu multe animale fără stăpân. Aruncă-le bobiţe sau biscuiţi pentru a-i îndepărta.

  • kiki, miercuri, 16.10.2013 18:52

    NU AVEM NEVOIE DE ASTFEL DE SFATURI.NU TREBUIE SA NE FIE FRICA,SI PESTE ATATEA GRIJI,SA AVEM SI ASTA:CUM SA NE FERIM NOI,SA STAM CU GRIJA COPIILOR PANA II VEDEM ACASA...TREBUIE SA DISPARA. Cine are bani de risipit pe asa ceva,sa adopte cati vrea,dar sa-i si ingrijeasca,nu doar sa le dea cateva boabe pe zi,iar cand se imbolnavesc sa-i arunce in strada !

  • just in case, miercuri, 18.09.2013 20:42

    apropos, nu sunt (sau cel putin nu eram) un neiubitor de caini. detin si eu unul insa al meu stiindu.ma de stapan nu ma ataca

  • just in case, miercuri, 18.09.2013 20:40

    o intrebare am si eu...la care chiar as dori raspuns, fie el si sub forma de sfaturi/ sugestii de la ocrotitorii de maidanezi: cum procedez daca sunt atacata in timp ce merg pe bicicleta pe pistele dedicate? nu de alta dar din trei iesiri anul acesta am fost atacata in ...trei ocazii. momentan am decis sa renunt la bicicleta....alta solutie nu am gasit

  • ana, miercuri, 18.09.2013 15:57

    ce se intampla daca tu iti plimbi cainele de rasa mica in lesa(caine pentru care platesti din buzunar de la deparazitare pana la amenzi daca musca pe careva) si te ataca o ceata de maidanezi nebuni iar cainele tau normal ca nu o sa ia pozitia mort ..... ci riposteaza. cum te aperi atunci? bati din palme si te rogi ca au sa fuga de frica?

  • Nina, miercuri, 18.09.2013 14:29

    Ce usor dai sfaturi. Ce simplu este. Mai bine dä sfaturi edililor sä ne scape de maidanezi. Nu sä ne desfigureze, nu sä ne omoare. Sä ne fie fricä sä mai iesim pe stradä, sau chiar in scara blocului. Prea multä milä sau prostie?

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro