Espadrilele, noua obsesie a femeilor. Ai şi tu o pereche?
Iubesc pantofii / De Alina Gavrilă, 10.07.2013

Îmi amintesc de verile copilăriei când, în fiecare vacanţă, mama îmi cumpăra o pereche de espadrile. Semn că vara începea, iar zilele în care nu aveam nimic de făcut, decât să mă joc, sosiseră.


În zilele noastre, nebunia espadrilelor a început atunci când Chanel a scos pe piaţă mai multe modele de espadrile, iar iubitoarele de modă din întreaga lume au făcut o obsesie pentru aceste încălţări. Nu cred că există o bloggeriţă internaţională, iar eu le urmăresc pe multe dintre ele, care să nu aibe o pereche de espadrile de la Chanel.

Însă, când spunem espadrile nu ne limităm numai la Chanel, cu toate că trebuie să recunoaştem că ne plac foarte mult. În magazinele mass market se găsesc foarte multe modele accesibile pentru toate buzunarele.

Colorate, în dungi, din dantelă, negre, pastelate sau cu modele marinăreşti posibilităţile sunt multiple şi pentru toate gusturile. Le poţi purta în orice moment al zile, chiar şi la birou în acele zile în care ai o ţinută lejeră. Mie îmi plac foarte mult cele din dantelă, purtate cu fuste şi rochii lungi şi vaporoase, dar şi modelele multicolore care dau o notă veselă ţinutelor.

  • Lili, vineri, 12.07.2013 14:31

    În copilăria mea se purtau espandrilele cu partea de sus croșetată. Erau comode cele care erau făcute din bumbac moale, mercerizat. Celelalte erau un chin pentru că bumbacul nemercerizat se întărește, devine foarte aspru și irită pielea.

  • Lore, miercuri, 10.07.2013 20:40

    Da Alexandra ai dreptate! Se cam incing, iar talpa aceea are un miros neplacut. De frumoase, sunt frumoase foc! :)

  • Nicole, miercuri, 10.07.2013 16:06

    Ne-am intors in anii mizeriei staliniste. Bravo, bravissimo ! In curând vom umbla in opinci fäcute din cauciucurile uzate si aruncate. Uite asa suntem in Europa... Incet, dar sigur... Ultima modä parisianä... Chanel... Unde o fi lansat-o cä in capitalele europene femeile nu reusesc sä devinä moderne cu asemenea papuci antideluvieni... nu îi gäsesti nici sä-i cautzi cu lumânarea...

  • alexandra, miercuri, 10.07.2013 15:47

    da, imi plac, dar cred ca te incingi in ele de numa-numa. plus ca talpa aia din sac tine si mai mult transpiratia, inteapa si irita.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro