Cotidianul omoară încet şi imperceptibil flacăra pasiunii de la început. Viața de cuplu implică și rutină, aceleași persoane, aceleaşi obiceiuri plictisitoare.

În primele momente ale relației, partenerii visau să-și impărtășească toate aceste detalii ale vieții comune, bucurându-se și la simplul gând ca vor   găti împreună sau vor privi un film la televizor.

"Aveam nevoie să simt înflăcărare"

Viața comună, în concretul cotidian determină o anumită aplatizare a sentimentelor, o demitizare a partenerului  şi o banalizare a relației în doi. Rutina şi monotonia succed imprevizibilul, spontaneitatea și farmecul vieții. Iubirea se ofileşte, relaţia se diluează, iar  fericirea se stinge. Aceste tendințe se amplifică  atunci  când partenerii nu depun eforturi pentru a întreține iubirea şi a hrăni relația. În aceste situații, nu rareori, se declanşează criza și infidelitatea .
Ina se plictisea  cumplit într-un cuplu care anchilozase  în propriile obișnuințe. Este maritată de aproape 8 ani si avea doi copii. “Nu mai sunt deloc fericită cu soțul meu, ne certăm din orice fleac, orice gest sau  încercare de apropiere  mă scoate din minți, (...) îmi lipsește enorm  dragostea de la început”, povesteşte femeia.
Ina simțea ca viața mai este și altceva decât această monotonie conjugală. Simțea în lăuntrul ei învolburarea unei energii vitale gata să țâșnească în orice moment.  Încercase de câteva ori  să-și “trezească” partenerul, dar a eșuat de fiecare dată. Așa că, nu a ezitat, când destinul i-a oferit șansa  unei aventuri. S-a întâlnit cu un fost iubit din timpul facultății , “care a început să mă sune, să vadă ce fac eu și copii. Apoi, la scurt timp, mi-a zis că mă iubeşte. Treptat am început să ne întâlnim, iar acum suntem împreună. Știu că nu e bine, dar doream să mă simt din nou vie, frumoasă, atrăgătoare și iubită. Aveam nevoie să simt înflăcărare”.
Este adevarat că infidelitățile sunt adeseori inspirate din nevoia de nou,  de regenerare în afara cuplului, în care obișnuințele, repetițiile şi rutina au dus la plictiseală și la stingerea elanului vital.
Pentru a învinge timpul, relația de cuplu trebuie să concilieze două tendințe opuse, fiecare fiind în sine indispensabilă, şi anume:  nevoia de siguranță și de fidelitate, care permite concentrarea energiilor şi proiectelor, dar care predispune la adormire şi rutina și nevoia de nesiguranţă, de imprevizibilitate, care întreţine vigilența, dorința  și interesul partenerului pentru noi.

Rutina un liman de siguranță și fidelitate?

În primele zile totul decurge firesc, natural, ca de la sine, există o magie anume care iradieză de la suflet la suflet şi de la trup la trup. Apoi pasiunea scade, iar realitatea își ia teritoriul în stăpânire.  Da,  iubirea înseamnă  în același timp și rutină. A considera o fatalitate rutina şi dezinteresul progresiv al celuilalt prezintă un avantaj secundar, și anume acela de a ne sustrage oricărei responsabilități  pentru calitatea vieţii în doi.

Rutina poate fi pozitivă, cu condiția ca cei doi protagoniști să menţină deschise toate canalele de comunicare şi să respecte unul altuia spaţiul personal. Sunt nenumărate situații în care cuplul confundă rutina cu ritualul, încărcat simbolic de ambii parteneri ai relaţiei. Repetitiv, însă liniștitor, precum o melodie cunoscută, acesta este adevăratul liant al cuplului. El nu se poate consolida decât grație vietii în comun, cu tot ceea ce are ea.  Viața în comun presupune o vibraţie în doi, urmând aceeași pași și acelaşi ritm. Rutina poate fi considerată  o dovadă de solidaritate reciprocă a partenerilor și a faptului că cei doi se cunosc şi au încredere unul în altul.  Este un semn că partenerii sunt egali şi nici unul nu încearcă să-l domine pe celălalt, fiecare putând să aprecieze și să valorizeze ceea ce au clădit împreună. Iar sentimentul de apreciere înseamnă mulțumire și bucurie sufletească.

În multe cazuri, persoanele văduve nu-și amintesc despre evenimentele excepționale pe care le-au făcut cu partenerii lor, ci evocă toate micile detalii ale vieții. Iar perioada de  doliul vine să le confirme cât de prețioase sunt aceste nimicuri care, în general, au fost neglijate sau tratate cu indiferență.

Nevoia de a fi vigilent

Totuși, într-un cuplu se recomandă să fii vigilent. În general, viața se desfășoară în cicluri, o ființă care ațipește poate simti cum, într-o bună zi, forțele sale vii se reînsuflețesc sau poate deveni conștientă că este timpul să-și activeze vreo dorință până atunci neglijată. Iar dacă partenerul nu este receptiv şi nu ştie  sau nu poate să acompanieze această nevoie de înoire, atunci relația de cuplu este pusă în primejdie. Ce putem face?

“Este  momentul să investim în noi înșine“, spun unanim psihoterapeuţii de cuplu. Mijloacele sunt cunoscute: timp împreună, atenții, responsabilitate, respect, cunoaștere, menținerea aprinsă a dorinței etc. Pe scurt, să ai grijă de celălalt. Știm, dar uităm adesea: nu există iubire față de celălalt pe termen lung fără a-i acorda atenție zi de zi. A iubi înseamnă a fi activ preocupat de viața si dezvoltarea celuilalt. Iubirea e un gest pozitiv și nu un act pasiv, ea inseamnă a da și nu doar a primi. A oferi iubire este o expresie a altruismului. În actul dăruirii individul își exprimă și își amplifică dorința de viață. Dăruind îl faci și pe celălalt să dăruiască  si cei doi împărtășesc bucuria de a fi realizat ceva împreună. Este nevoie de respect pentru unicitatea celuilalt, pentru a-l vedea așa cum este și a-l ajuta să se dezvolte în modul care îi este propriu, de dragul său si nu pentru nevoile noastre. Însă nu-l putem respecta cu adevarat pe celălalt fără să-l cunoaștem cu adevărat. Adevărata cunoaștere a celuilalt este posibilă doar când transcedem preocuparea pentru sine și vedem cealaltă persoană așa cum este ea însăși. A reuși în viața de cuplu poate să fie scopul şi mijlocul evoluției noastre. Ca să evoluezi tu însuți nu trebuie să pierzi din vedere evoluția celuilalt, trebuie să întreții o comunicare veritabilă, să cultivi o mare deschidere sufletească, să accepți şi chiar să te bucuri de diferențele care apar și să acorzi un timp de evoluție comună.

Cum se menține activ   interesul partenerului ?

Prin urmare este de dorit să ne îmbogăţim fară-ncetare sufletul pentru a putea fi pentru celălalt o sursă abundentă și o reînoire, pentru a-i oferi celuilalt o perspectivă mereu nouă. În acest fel, se menține interesul partenerului (ei) pentru noi.  Trebuie să cautăm îmbogăţire atât în domeniul profesional, cât şi  în cel al artelor, istoriei, acţiunii sociale, religiei etc.  Travaliul asupra propriei persoane ne amplifică în egală măsură profunzimea și bogăția.

Este bine să-ţi păstrezi partea ta de mister, o altă cauză de uzură este certitudinea de a-l cunoaşte pe celalalt, de a şti totul despre el, de a nu avea ceva nou de descoperit, nimic nou de așteptat.
Pentru a fi dorită în continuare, păstrați-vă misterul: nu fiți complet transparente, cultivaţi-vă anumite zone de penumbră. Nu fiți total previzibile, străduiți-vă să surprindeți, iar pentru aceasta nu încetati să vă îmbogățiți, să vă reînnoiți. Uneori este recomandat să induceți o stare de ambiguitate sau să rămâneți  tăcută, în acest fel celalalt nu vă va putea cuprinde total şi nici epuiza pe deplin conținutul. Atunci îl veți vedea interesant, excitat, chiar fascinat de latura ta necunocută, mereu reînnoită, străduind să vă înțeleagă. Și cu cât vei păstra mai mult misterul, cu atât dorinţa îi va fi mai vie și mai arzătoare.

Oamenii sunt prea complecşi pentru a putea fi complet cunoscuți. Partenerul trebuie să încerce să-l descopere pe celălalt, să-l facă să se deschidă, să-l înțeleagă pe deplin. Atunci când crezi că îl cunoșți prea bine pe celălalt, înseamnă că ai rămas undeva la suprafața sa și că nu i-ai oferit ocazia de se manifesta cu adevărat.

Mă puteţi găsi şi pe pagina de facebook.