Ce îşi doreşte un bărbat din Balanţă de la o femeie. Află răspunsul!
Horoscopista / De Selena, 07.02.2013

Balanţa este un semn de aer, guvernat de planeta Venus. Verbul caracteristic al acestei zodii este "a echilibra", iar de aici derivă şi unele dintre cele mai importante trăsături ale nativilor născuţi sub influenţa acestui semn.

Adesea persoane pasionate de muzică, artă, cultură, Balanţele sunt întotdeauna în căutarea echilibrului şi a armoniei.

Iar pentru că sunt guvernaţi de Venus, planeta frumuseţii şi a iubirii, nativii din Balanţă au o mare slăbiciune pentru frumuseţea fizică.

Bărbaţii născuţi în acest semn atrag ca un magnet cele mai frumoase femei şi nu se pot abţine să nu admire frumuseţea oriunde în jurul lor.

Femeia ideală pentru un nativ din Balanţă este elegantă, frumoasă, reuşeşte să-şi păstreze calmul în situaţii stresante şi îi poate oferi liniştea de care are nevoie.

Pentru că sunt nehotărâţi, bărbaţii din Balanţă preferă femeile puternice, care să ia hotărârile importante în locul lor. Sunt indecişi şi au nevoie mereu de sfatul persoanei iubite. Este senzual, afectuos, delicat şi atent, dornic să-i facă pe plac partenerei, dar poate fi şi nestatornic, capricios şi chiar infidel.

Nativul din Balanţă detestă conflictele, certurile şi nedreptatea, iar asta îl face să iasă rapid din relaţiile complicate.

Este compatibil cu femeile din Berbec, Vărsător, Gemeni, Capricorn.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro