Începând de pe 5 martie şi până pe 27 mai 2016, Marte, planeta acţiunii, a sexualităţii şi a iniţiativei se va afla în zodia Săgetătorului.
Acest semn este unul mutabil, de foc, ceea ce face ca Marte să fie aici în elementul său. Săgetătorul este o zodia a acţiunii, a impulsivităţii şi aventurii, iar în toată perioada acestui tranzit vom fi puternic îndemnaţi să dăm curs celor mai îndrăzneţe acţiuni ale noastre.
Marte în Săgetător îţi oferă curajul de a începe proiecte îndrăzneţe şi chiar riscante, la care te-ai tot gândit dar nu ai avut îndrăzneala de a le pune în practică. Entuziasmul, dorinţa de acţiune şi nevoia de a face paşi importanţi fără a sta prea mult pe gânduri sunt caracteristicile acestei perioade.
Deşi o astfel de energie poate fi foarte utilă, există şi riscul exagerării. Impulsivitatea este o altă cauză de îngrijorare în această perioadă pentru că avem tendinţa de a ne avânta în acţiuni riscate şi de a merge prea departe fără a cântări cu grijă pericolele. Rişti să comiţi greşeli grave, de aceea este de preferat să menţii sub control dorinţa de a acţiona imediat, fără să cunoşti detaliile.